Vicele PNL al Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa, găsit în conflict de interese de Agenția Națională de Integritate – “combinațiile imobiliare“ i-au pus cruce

PNL Timiș ar mari probleme de integritate cu aleșii săi locali.

După ce șeful CJ și PNL Timiș Alin Nica, a fost declarat în conflict de interese de către Agenția Națională de Integritate, care a înaintat Parchetului General și două doare penale pe numele său, pentru folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane și fals în declarații, acum a venit rândul unui al membru important să intre în vizorul inspectorilor de integritate.

Astăzi, 13 aprilie 2023, Agenția Națională de Integritate, a anunțat că vicepreședintele PNL al Consiliului Județean Timiș Alexandru Proteasa, care este și membru în Biroul Politic Județean al PNL Timiș, a fost descoperit în conflict de interese.

În perioada exercitării mandatului de consilier local a participat la deliberarea și adoptarea Hotărârii C.L. al Com. Moșnița Nouă privind aprobarea Planului Urbanistic Zonal prin care se aprobă introducerea în intravilanul extins al localității a unei suprafețe de teren aflat în proprietatea societății în cadrul căreia persoana evaluată deține calitatea de asociat unic și funcția de administrator, producându-se astfel un folos patrimonial pentru sine, respectiv pentru societate. Persoana evaluată a încălcat astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003 și art. 228, alin. (1), lit. c) din O.U.G. nr. 57/2019“, se arată în decizia Agenției Naționale de Integritate.

Buletin de Timișoara a publicat deja mai multe articole dedicate vicepreședintelui PNL al Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa. Într-unul dintre ele vă informam cum vicele PNL al CJ Timiș își construiește o casă de peste 500.000 de euro sau cum într-o ședință de Consiliu Județean a declarat că “anumite lucruri nu trebuie transmise live, vede și presa“.

Declarația de avare poate fi citită mai jos:

Problemele imobiliare ale vicepreședintelui PNL al Consiliului Județean Timiș, Alexandru Proteasa

Înainte de ajunge consilier județean, în urma alegerilor locale din 2020, și apoi vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș din partea PNL, Alexandru Proteasa a fost pentru o perioadă consilier local în Consiliul Local Moșnița Nouă, în mandatul 2016-2020.

Conform declarației de interese, Alexandru Proteasa, deținea, în același timp cu mandatul de consilier local, calitatea de administrator și părți sociale la patru societăți imobiliare: SC Moșnița Imobiliare 2011 SRL, Sc Moșnița RealEstate SRL, SC Alex Real Estate 2016 SRL, PFA Alexandru Proteasa, dar era și vicepreședinte al Asociației Moșnița pentru Inițiative Comunitare.

Potrivit unei Hotărâri de Consiliu Local din septembrie 2019, Alexandru Proteasa a fost președinte de ședință când pe ordinea de zi figura un proiect în care era implicată exact Asociația Moșnița pentru Inițiative Comunitare unde deținea calitatea de vicepreședinte.

Ori, potrivit legii alesul local este în conflict de interese în situaţia în care trebuie să emită un act administrativ sau să participe la emiterea ori adoptarea unui act administrativ sau să încheie ori să participe la încheierea unui act juridic şi are un interes personal de natură patrimonială.

Hotărârea de Consiliu Local din septembrie 2019 a fost aprobată și chiar semnată de Alexandru Proteasa în calitate de președinte de ședință.

De asemenea, potrivit unui proces verbal al ședinței de Consiliu Local Moșnița Nouă din 25 martie 2020 Alexandru Proteasa a fost președinte de ședință, deși pe ordinea de zi figura un Plan Urbanistic Zonal al firmei SC Alex Real Estate 2016 SRL și chiar al lui Alexandru Proteasa. Mai mult decât atât, Alexandru Proteasa votează chiar ordinea de zi a ședinței respective.

La nivelul PNL Timiș există de fapt o adevărată Divizei a Cercetaților care au probleme cu Agenția Națională de Integritate:

· primarul PNL comunei Dudeștii Noi, Ion Goșa, pentru conflict de interese;

· consilierul local din Dudeștii Noi, Adrian Capsali, pentru conflict de interese și incompatibilitate;

· consilierul local PNL din Timișoara și șef al Poștei Timișoara, Adrian Lulciuc, pentru conflict de interese și incompatibilitate;

· consilierul județean PNL Marius Hiticaș, pentru conflict de interese și incompatibilitate;

· consilierul județean PNL Timiș, Mihaela Calescu, pentru incompatibilitate;

· consilierul județean PNL Timiș, Andrei Cotețiu, pentru conflict de interese;

· consilierul județean PNL Timiș, Dan Sarmeș, pentru incompatibilitate;

· consilierul județean al PNL Timiș, Lucian Blaga, pentru incompatibilitate;

· consilierul județean PNL și fost șef al RAR Timiș, Cosmin Costa, pentru incompatibilitate;

· fostul consilier județean PNL Timiș, Ciprian Trocan, pentru incompatibilitate;

· consilierul local din Timișoara, Lorenzo Barabas, pentru incompatibilitate;

· consilierul local PNL din Timișoara, Ștefan Sandu, pentru conflict de interese;

· primarul PNL comunei Belinț, Laurențiu Tîrziu, pentru incompatibilitate;

· primarul PNL comunei Checea, Florin Daniel Florea, proces pierdut pentru incompatibilitate;

· primarul PNL comunei Șandra, Luchian Savu, proces pierdut pentru incompatibilitate;

Recomandările noastre

Cele mai citite articole