Fapte, nu vorbe! Primarul PNL Timiș din Belinț, ales în 2020, Laurențiu Tîrziu, a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate

Primarul PNL Timiș din Belinț, ales în 2020, Laurențiu Târziu a fost declarat incompatibil de Agenția Națională de Integritate.

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 octombrie 2020 – 26 aprilie 2021, întrucât a exercitat simultan cu funcția de primar și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul propriului P.F.A., obținând venituri din activități agricole și subvenții de la APIA Timiș. Astfel, TÎRZIU LAURENȚIU-IONEL a încălcat prevederile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr.161/2003, se arată într-un comunicat de presă.

Recent, primarul comunei Șandra, Luchian Savu, și-a pierdut mandatul din cauza unei incompatibilități, stabilită printr-o sentință dată de instanța de judecată și publicată pe 25 ianuarie, cu scria Ediția de Timiș.

 „Soluție: Admitere recurs – Admitere recurs – cu casare. Detalii soluţie: Admite recursul formulat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva Sentinţei civile nr. 181 din 5 iunie 2019 a Curţii de Apel Timişoara – Secţia contencios administrativ şi fiscal. Casează sentinţa atacată. Respinge acţiunea formulată de reclamantul Savu Luchian, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 25 ianuarie 2022.”, se arată în sentința instanței. În mandatul 2012 – 2016 a deținut și exercitat simultan funcția de primar și calitatea de membru al Consiliului de Administrație al Școlii Gimnaziale Șandra, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. d) din Legea nr. 161/2003, se arăta în decizia instanței.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole