Primarul PNL al comunei Belinț – găsit incompatibil de ANI – a pierdut primul proces cu inspectorii de integritate

Pe data de 22 februarie 2022, primarul PNL al comunei Belinț, Laurențiu Târziu, a fost găsit incompatibil de Agenția Națională de Integritate.

S-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 15 octombrie 2020 – 26 aprilie 2021, întrucât a exercitat simultan cu funcția de primar și calitatea de comerciant persoană fizică în cadrul propriului P.F.A., obținând venituri din activități agricole și subvenții de la APIA Timiș. Astfel, TÎRZIU LAURENȚIU-IONEL a încălcat prevederile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr.161/2003, se arăta în comunicatul ANI“, așa cum puteți citi pe larg AICI.

Interesant este că Laurențiu Târziu a fost ales primar în urma alegerilor din septembrie 2020, deci acesta încălca deja legea după nici un an și jumătate de mandat, fapt care arată cât de pricepuți sunt în ale administrației aleșii PNL Timiș.

Însă, primarul PNL nu și-a recunoscut greșeala și așa cum era elegant să se retragă cu demnitate din funcție, ci a tras cu dinții să rămână la post și a atacat în instanță decizia inspectorilor de integritate.

Așa cum era previzibil, având în vedere natura acuzației, acesta a pierdut astăzi primul proces desfășurat la Curtea de Apel Timișoara.

Respinge cererea. Solutia pe scurt: Respinge ca nefondată acţiunea – astfel cum a fost completată – formulată de reclamantul Tîrziu Laurenţiu Ionel, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, care se depune la Curtea de Apel Timişoara. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei, azi 24 mai 2023“, se arată în decizia magistraților.

Primarul PNL al comunei Belinț, Laurențiu Târziu, și-a anunțat pe Facebook consăteni despre marea înfrângere și precizează că nu se lasă…ci va face recurs la Înalta Curte, totul pentru a amâna și a rămâne în funcția de primar.

Astăzi in data de 24.05.2023 la Curtea de Apel Timișoara am avut ultimul termen de judecată! Rezultatul a fost nefavorabil pentru speța mea reclamat la ANI pentru incompatibilitate !După ce primesc comunicarea prin poștă cu rezultatul, in termen de 15 zile o să înaintam recurs la Înalta Curte de Casație si Justiție unde ne vom judeca in următoarea perioadă ! Nu se întâmpla nici o schimbare o să continuam in aceeași formulă cu mine ca și primar in funcție și continuam proiectele începute fără nici o grija ! Cred ca cei care au stat in spatele ecestei reclamații acum sunt pe jumătate multumiți și fericiti !“, a scris Laurențiu Târziu.

Reamintim că la sfârșitul lunii ianuarie, șeful PNL și CJ Timiș, Alin Nica, a fost acuzat de Agenția Națională de Integritate în trei dosare penale pentru conflict de interese, fals în declarații și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.

Totodată, la începutul lunii aprilie vicepreședintele CJ Timiș, Alexandru Proteasa, a fost găsit în conflict de interese, iar liderul consilierilor locali PNL din Consiliul Local Timișoara, Adrian Lulciuc, în incompatibilitate.

La nivelul PNL Timiș există de fapt o adevărată Divizei a Cercetaților care au probleme cu Agenția Națională de Integritate:

· primarul PNL comunei Dudeștii Noi, Ion Goșa, pentru conflict de interese;

· consilierul județean PNL Marius Hiticaș, pentru conflict de interese și incompatibilitate;

· consilierul județean PNL Timiș, Mihaela Calescu, pentru incompatibilitate;

· consilierul județean PNL Timiș, Andrei Cotețiu, pentru conflict de interese;

· consilierul județean PNL Timiș, Dan Sarmeș, pentru incompatibilitate;

· consilierul județean al PNL Timiș, Lucian Blaga, pentru incompatibilitate;

· consilierul județean PNL și fost șef al RAR Timiș, Cosmin Costa, pentru incompatibilitate;

· fostul consilier județean PNL Timiș, Ciprian Trocan, pentru incompatibilitate;

· consilierul local din Timișoara, Lorenzo Barabas, pentru incompatibilitate;

· consilierul local PNL din Timișoara, Ștefan Sandu, pentru conflict de interese;

· primarul PNL comunei Belinț, Laurențiu Tîrziu, prim proces pierdut pentru incompatibilitate;

· primarul PNL comunei Checea, Florin Daniel Florea, proces pierdut pentru incompatibilitate;

· primarul PNL comunei Șandra, Luchian Savu, proces pierdut pentru incompatibilitate;

Recomandările noastre

Cele mai citite articole