Un consilier județean PNL Timiș, cercetat pentru incompatibilitate, ar fi încălcat din nou legea – a votat pentru proiectele surorii sale

Pe data de 27 iunie 2022, Buletin de Timișoara vă informa despre cazul consilierului județean PNL Timiș, Dan Sarmeș, care este și la ora actuală cercetat de Agenția Națională de Integritate pentru incompatibilitate cu funcția publică.

ANI a fost sesizată deoarece Dan Sarmeș este consilier județean al PNL Timiș din anul 2016, iar conform declarației de avere acesta a ocupat în perioada 2020 – 2021 funcția de membru și ulterior de președinte al Consiliului de Administrație al SC Piețe SA, societate aflată în subordinea Consiliului Local Timișoara. Ori, conform legii 161/2003, funcția de consilier județean este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judeţean respectiv sau la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă”, se arăta în articolul respectiv pe care îl puteți citi pe larg AICI.

Cazul este asemănător cu cel al fostului consilier județean PSD, Narcis Bobic, care a fost deja declarat incompatibil de ANI, așadar este de așteptat ca și în privința lui Dan Sarmeș să se ia aceeași decizie de către Agenția Națională de Integritate.

PNL-iștii din Timiș nu se pot abține – două noi posibile încălcări ale legii

Însă, în timp ce era deja cercetat pentru incompatibilitate, Dan Sarmeș s-ar putea să fi comis o nouă incompatibilitate, deoarece potrivit declarației de avere din 2023 acesta s-a angajat la AFIR – Agenția Pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, fără însă a preciza funcția deținută.

Ori, așa cum am arătat mai sus “funcția de consilier județean este incompatibilă cu funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat, administrator, membru al consiliului de administraţie sau cenzor la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local ori a consiliului judeţean respectiv sau la regiile autonome şi societăţile comerciale de interes naţional care îşi au sediul sau care deţin filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă”.

Consilierul județean PNL Timiș aprobă – sora sa pune în practică

Mai mult decât atât, spre sfidarea alegătorilor și cetățenilor județului, Dan Sarmeș a votat pe data de 9 iunie 2022, ordinea de zi a ședinței de CJ Timiș pe care se afla lista cu proiecte culturale finanțate de Consiliul Județean care urmau să fie organizate de către diverse asociații  pe parcursul anului.

Ei bine, pe această listă figurează două proiecte ale Asociației Culturale Contrasens, a cărei președintă este Dana Sarmeș, sora consilierului județean al PNL Timiș, Dan Sarmeș.

Este vorba despre proiectele “CARAVANA DE FILM CINED 2.1 – RURAL, ediția a IV-a“, care a primit 25.000 de lei și “ON HER SIDE / DE PARTEA EI, ediția a IV-a“, care a primit 30.000 de lei, așa cum puteți vedea mai jos.

Potrivit legii și regimului conflictelor de interese: “fapta funcționarului public care, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a îndeplinit un act prin care s-a obținut un folos patrimonial pentru sine, pentru soțul său, pentru o rudă ori un afin până la gradul II inclusiv se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică pe o perioadă de 3 ani“.

De aceea, redacția noastră va trimite spre Agenția Națională de Integritate o nouă sesizare pentru ca inspectorii de integritate să verifice legalitatea acțiunilor consiliului județean PNL Timiș, Dan Sarmeș.

În context este relevant de menționat că soția consilierului județean Dan Darmeș lucrează la Colterm, companie aflată într-o situație economică dificilă.

Reamintim că la nivelul Consiliului Județean Timiș există mai multe incidente de integritate asupra cărora PNL Timiș nu a luat nicio măsură:

procurorii Parchetului Curții de Apel Timișoara îl anchetează pe șeful PNL și CJ Timiș, Alin Nica, la sesizarea Agenției Naționale de integritate fiind acuzat de conflict de interese, fals în declarații și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane;

– vicepreședintele PNL al CJ Timiș, Alexandru Proteasa, a fost declarat în conflict de interese;

– consilierul județean al PNL Timiș, Lucian Blaga, a fost declarat în incompatibilitate;

– purtătorul de cuvânt al CJ Timiș, Loredana Lungu, este cercetată de ANI pentru posibile conflicte de interese.

Raul Ambruș câștigă alegerile în PNL Timișoara

Raul Ambruș a câștigat alegerile din PNL Timișoara. Tânărul liberal a fost ales președinte al organizației municipale în fața lui Cosmin Tabără, viceprimar al orașului. “Mulțumesc tuturor membrilor, pentru prezența…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole