PNL face scut în jurul șefului CJ Timiș, Alin Nica, acuzat în trei dosare penale – Comisia Juridică din Senat analizează marți revocarea din funcția de membru în Consiliul ANI – PNL a blocat astăzi continuarea procedurii

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat la finalul lunii ianuarie că a sesizat Parchetul cu privire la existenţa indiciilor referitoare la săvârşirea de către Alin Nica, preşedinte al CJ și PNL Timiş, a infracţiunilor de conflict de interese, folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane şi fals în declaraţii. Infracţiunile ar fi fost comise când era primar în Dudeştii Noi.

Ca urma a acestui fapt au fost demarate procedurile de revocare a lui Alin Nica din funcția de membru în Consiliul ANI, proceduri blocate de PNL.

Alin Nica a jignit extrem de grav atât cetățenii, cât ai ales inspectorii de integritate ai ANI într-o declarație de presă de joi, așa cum puteți citi AICI.

Membrii Comisiei juridice a Senatului se reunesc marţi pentru a analiza argumentele preşedintelui Consiliului judeţean Timiş, liberalul Alin Nica, din scrisoarea pe care acesta a adresat-o Biroului permanent al Senatului, în care solicita respingerea cererii grupului PSD din Camera Deputaţilor privind revocarea sa din funcţia de membru al Consiliului Naţional de Integritate, a anunţat luni, în plenul Senatului, senatorul liberal Cristian Ţâgârlaş, preşedintele Comisiei juridice.

El i-a transmis senatorului USR Raoul-Adrian Trifan, care a solicitat în plen continuarea procedurii începută săptămâna trecută privind revocarea din funcţie a lui Alin Nica, că în Comisia juridică trebuie să prevaleze dreptul la apărare a oricărei persoane şi de aceea trebuie să aibă la dispoziţie poziţiile celor două părţi.

Trebuie să am poziţiile celor două părţi beligerante, Comisia juridică are la dispoziţie mâine, la ora 12,00, pentru a discuta. Liderul dumneavoastră (n.r. Radu Mihail) a fost prezent astăzi în BP, când s-a comunicat pentru prima data punctul de vedere al domnului Nica Comisiei juridice, în care trebuie să prevaleze dreptul la apărare a oricărei persoane. Pentru a putea dispune la un moment dat, trebuie să am poziţiile celor două părţi beligerante – grupul PSD şi domnul Nica. După ce vom face o analiză, vom da punct de vedere. Comisia juridică are termen mâine, la ora 12,00, pentru a analiza argumentele uzitate în apărare de către domnul Nica„, a precizat Ţâgârlaş.

Trifan a solicitat, iar plenului Senatului a respins luni, continuarea procedurii de revocare a lui Alin Nica, începută săptămâna trecută prin suplimentarea ordinii de zi cu această solicitare, pe motiv că acesta este vizat de sesizări ale ANI la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De pe ordinea de zi a Senatului lipseşte procedura începută săptămâna trecută, respectiv procedura de revocare a lui Alin Nica din funcţia de membru al Consiliului Naţional de Integritate. Preşedintele PNL al Consiliului Judeţean Timiş este vizat de sesizări ale Agenţiei Naţionale de Integritate pentru indicii cu privire la săvârşirea infracţiunilor de folosirea funcţiei pentru favorizarea unei persoane, fals în declaraţii şi conflict de interese. Acestea au fost înaintate Parchetului de pe lângă ÎCCJ şi e clar că Senatul, care l-a şi votat pe Nica în funcţia de CNI, trebuie să continue procedura demarată săptămâna trecută şi să dăm un vot pe ceea ce înseamnă scoaterea lui din acest for de supraveghere al Agenţiei Naţionale de Integritate„, a susţinut Trifan.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Timiş, Alin Nica, lider al organizaţiei judeţene PNL Timiş, cere Biroului permanent (BP) al Senatului respingerea solicitării Grupului PSD din Camera Deputaţilor privind revocarea sa din funcţia de membru al Consiliului Naţional de Integritate (CNI), motivând că acest lucru nu se poate face „pentru incompatibilitate morală, fără niciun temei juridic”.

Vă rog să analizaţi temeiurile de fapt şi de drept în baza cărora se solicită revocarea mea din funcţia de membru al CNI şi să constataţi că acestea exced dispoziţiilor legale, respective prevederilor Legii nr.144/2007 conform cărora mandatul de membru al Consiliului încetează înainte de termen prin revocare de către Senat pentru neîndeplinirea atribuţiilor legale, prin demisie, ori în caz de deces (…). Până la clarificarea acestei situaţii, vă rog respectuos să respingeţi solicitarea Grupului PSD din Camera Deputaţilor nr.993/8.06.2023„, precizează luni Nica, într-o scrisoare adresată BP.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole