Vineri, 13 octombrie, șeful PSD Timiș și președinte interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, a susținut o conferință de presă în care a anunțat că filiala social-democrată a demarat un “concurs de frumusețe“, un adevărat “Miss PSD Timiș“, prin care să fie desemnați candidații pentru alegerile locale din 2024.
Inițiativa a venit probabil din intenția lui Alfred Simonis de a nu-l lăsa pe șeful PNL Timiș, Alin Nica, să fie singurul penibil al județului, deoarece PNL Timiș desfășoară de mai multe luni un asemenea “concurs de frumusețe“, fără niciun rezultat deocamdată, la care s-au înscris însă, progresist, doi “bărbați“ politici, este vorba despre Cosmin Tabără și Sorin Supuran, însă conform datelor actuale, concursul va fi câștigat de Nicolae Robu care nu s-a înscris în competiție.
Însă, pe lista PSD a celor care doresc să candideze la funcția de şef CJ Timiş sunt înscrişi: senatorii Eugen Dogariu şi Sebastian Răducanu, Alexandru Iovescu, Mihai Ritivoiu şi Alfred Simonis, iar pentru funcţia de primar al municipiului Timişoara s-a înscris: subprefectul Sorin Ionescu, prim-vicepreședintele PSD Timiș, Adrian Cionca, Roxana Iliescu (consilier local Pro România), Mihai Ritivoiu şi Alfred Simonis.
Așadar, există doi membri ai PSD Timiș, Mihai Ritivoiu şi Alfred Simonis, care pare că sunt buni la toate, numai funcție să fie, din moment ce în capul lor nu există nicio diferență între primar al Timișoarei și președinte al CJ Timiș, ci consideră că posedă abilitățile necesare pentru a ocupa oricare din cele două funcții din moment ce s-au înscris ambele competiții.
Al doilea aspect care trebuie remarcat este faptul că o membră a altui partid politic decât PSD, este vorba despre consilierul local din Timișoara al Pro România, Roxana Iliescu, s-a înscris în cursa internă a PSD Timiș. O situație cel puțin ciudată și anapoda. Mai lipsea de pe listă cel mai controversat și nefrecventabil membru al PSD Timiș, consilierul local Radu Țoancă, cel care anterior anunțului filialei se visa, pe la diverse terase, fie candidat la funcția de primar al Timișoarei, fie, în cel mai rău caz, viceprimar al Timișoarei după alegerile locale. Curios că nu s-a înscris în concurs sau poate, fiind de “frumusețe“, nu s-a considerat prea chipeș.
Fostul șef al PSD și CJ Timiș, Călin Dobra, cel mai votat membru al PSD Timiș, nu a ratat ocazia de a lansa un atac frontal asupra listei de candidați, care în opinia sa “nu ar trebui să se îmbete cu apă rece“.
“Cei care își râvnesc fotoliul de șef al Consiliului Județean sau de primar al Timișoarei trebuie să știe că asta înseamnă mai mult decât popularitate pe Facebook sau filmulețe virale pe alte rețele de socializare. Înseamnă viziune și proiecte, implicare activă, timp dedicat și foarte multă muncă. Sunt funcții care presupun o responsabilitate uriașă, iar asta o spun din experiență. Le doresc să rămână cu capul pe umeri, să pună binele comunității înaintea celui personal! Să aibă coloană vertebrală și să nu se îmbete… cu apă rece!“, a comentat Călin Dobra pe pagina sa de Facebook.
Actualul președinte al PSD Lugoj și proaspăt ales vicepreședinte al PSD Timiș, Călin Dobra, a fost extrem de tranșant și în privința celor care vor pierde alegerile. Avertismentul său a fost extrem de dur: cine pierde, pleacă acasă.
“La scrutinul următor, îmi doresc ca doi dintre colegii mei social-democrați, să câștige și să demonstreze că PSD are oameni capabili și bine pregătiți în Timiș. În același timp, cei doi candidați care vor merge mai departe, trebuie să fie conștienți și de faptul că, un eventual eșec, îi poate scoate din primele rânduri ale politicii. Îi felicit pe colegii mei din PSD Timiș care au intrat în competiția internă pentru desemnarea candidaților PSD la alegerile de anul viitor“, a mai completat Călin Dobra.
Fostul șef al PSD și CJ Timiș nu a fost singurul membru important al partidului care a comentat situația politică a social-democraților.
Astfel, recent, liderul suprem și spiritual al PSD Timiș, Sorin Grindeanu, zis și Ciufutul de la Transporturi, “l-a împins și el pe scări“ pe Alfred Simonis, chiar dacă este nașul său, pentru a-i arunca în spate întreaga responsabilitate a rezultatului alegerilor, care are toate premisele să fie unul dezastruos, așa cum puteți citi AICI, într-un articol al Buletin de Timișoara.
Totodată, secretarul general al PSD, Paul Stănescu de la Olt, a lansat un avertisment extrem de dur, chiar o amenințare, la adresa PSD Timiș și a conducerii sale.
“(…) Organizația Timiș va fi în top 3, zic eu, nu în top 5, nu în top 10, în cadrul partidului, în top trei, pentru că Freddy este și cel mai tânăr președinte ales la ora asta și este un om hotărât la care țin foarte mult, trebuie să spun că-l iubesc pe Freddy, și mie îmi plac tinerii, alături de Sorin, care îi va acorda tot sprijinul“, a spus Paul Stănescu.