Primarul PSD Timiș din Iecea Mare, Liviu Tomulea, care a lovit cu parul doi PNL-iști, a condus dezastruos primăria – abateri financiare de circa 9 milioane de lei găsite de Curtea de Conturi

Primarul PSD Timiș din Iecea mare, Liviu Tomulea, “soldat“ credincios al șefului interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, candidatul PSD-PNL la președinția Consiliului Județean Timiș la alegerile din 9 iunie, este cunoscut ca un tip nu foarte elegant.

Dovadă în acest sens este și o întâmplare de la finalul anului 2022, când primarul Liviu Tomulea, care la rândul său candidează pe 9 iunie pentru un nou mandat, a lovit cu parul un consilier local și un alt membru PNL din Iecea Mare.

Ne-au lovit el cu fratele lui cu parul și picioarele în gură. Pe mine și pe Mircea Pârva. Sunt la Spitalul Județean, am nasul rupt practic și acum aștept să văd ce consultații mai fac. Conflictul a pornit pur și simplu de la un pahar de vin și el a venit împreună cu gașca lui de consilieri, frații lui, și au sărit la scandal. Noi am încercat să aplanăm scandalul. M-a tras prima oară de pământ, am și poze cum mi-a rupt bluza, au plecat, au revenit în 15 minute cu parii în mână și atunci au început să dea. Colegul este mai rău“, a declarat la vremea respectivă consilierul local PNL, Iulian Sirca, așa cum puteți citi AICI.

Acest nu a fost singurul scandal în care primarul PSD Timiș a fost implicat.

Edilul a zidit chiar ușile de la vestiarul terenului de fotbal pentru ca echipa să nu mai poată juca.

La Iecea Mare, pe lângă echipa de fotbal a comunei, consilierii locali PNL au creat o echipă de fotbal, în mare parte cu tineri din sat. În primă fază, primarul comunei, Liviu Tomulea a încercat să pună o taxă pe stadion de 5.000 de lei/lună de la sine putere. A fost depusă o contestație la Prefectura Timiș care a fost câștigată de către cei din echipa de fotbal. Următoarea idee a social-democratului a fost să zidească ușile de la vestiar pentru ca echipa să nu mai poată juca“, așa cum puteți citi pe larg AICI.

Conflictele politice violente au fost însă dublate de modul în care a fost condusă comuna Iecea Mare în mandatele lui Liviu Tolumea.

În acest sens, un Raport al Curții de Conturi a scos la iveală abateri financiare de circa 9 milioane de lei.

Pe parcursul anului 2019, s-au achiziționat bonuri valorice de carburanți, fără a se înregistra în contabilitate în contul 5328 „Alte valori”, acestea înregistrându-se, eronat, direct pe cheltuieli concomitent cu momentul plății, după cum rezultă din NC, ceea ce conduce la denaturarea situațiilor financiare. Se constată că nu a fost înregistrat în evidența contabilă, combustibilul neconsumat, restul în rezervor de la sfârșitul perioadei. Achizițiile de masă lemnoasă necesară pentru încălzire, se înregistrează eronat pe cheltuieli la momentul recepției și nu treptat conform consumului efectiv. Nu au fost evidențiate titlurile de participare la capitalul social al altor entități în contul contabil 260 „Titluri de participare”; Au fost menținute nejustificat în categoria de mijloace fixe bunuri care nu îndeplinesc condițiile legale pentru a fi încadrate în această categorie; În contul analitic 211.02 „Amenajări la terenuri”, care la 31.12.2019, s-au înregistrat eronat următoarele construcții, din care exemplificăm: Străzi – Drumuri; Drum Comunal; Străzi cu trotuar; Cimitir, etc., care trebuiau evidențiate în contul 212 „Construcții”, întrucât acestea nu sunt lucrări de amenajare a terenurilor, ci sunt elemente construite din domeniul public al unității administrativ – teritoriale, întrucât fac parte din Grupa 1 Construcții, conform Catalogului privind clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe aprobat prin HG nr. 2.139/2004, fiind clasificate în Grupa 12 Construcții, subgrupa 1.3, subclasa 1.3.7 Infrastructura drumuri (publice, industriale, agricole), alei, străzi și autostrăzi, cu toate accesoriile necesare (trotuare, borne, parcaje, parapete, marcaje, semne de circulație), respectiv 1.6.2. Construcții învățământ; știință cultură și artă; ocrotirea sănătății; asistenta socială;(…). De asemenea, se înregistrează eronat, în contul 212.09.01.25.02A studii cadastrale; Lucrări de investiții în curs de execuție înregistrate eronat în conturi de active fixe și înregistrate pe cheltuieli, astfel: 212 =404 și 682=104 în cazul obiectivelor de investiții Reabilitare și extindere sistem de alimentare cu apă în comună și Modernizare și dotare dispensar medical, denaturând astfel rezultatul patrimonial al exercițiului, prin încărcarea nejustificată a contului 682 „Cheltuieli cu active fixe care nu se amortizează”; De menționat este faptul că au fost achitate de la bunuri și servicii „dirigenția de șantier” pentru toate obiectivele de investiții, prin contul 622 „Consultanță și expertiză” corect fiind să fie contabilizate în 231 „Imobilizări corporale în curs de execuție”, pe fiecare obiectiv de investiții în parte; Se constată că entitatea deține documentații (studii de fezabilitate, proiecte tehnice) în valoare de 213 mii lei, care nu sunt reflectate în evidențele contabile, deși ele au fost realizate și predate încă din anul 2018, 2019“, arată Raportul Curții de Conturi.

De asemenea, inspectorii financiari au mai descoperit că la Primăria Iecea Mare s-au acordat nelegal bonusuri salariale.

Pentru luna decembrie 2019, s-au acordat nelegal, drepturi bănești constând în „stimulente” de la articol bugetar 10.01.08 „Fond de premii”– funcționarilor publici și personalului contractual din cadrul U.A.T.C, în suma de 38 mii lei. Și în anul 2018 au fost acordate de la alineatul 10.01.08 „Fond de premii” din bugetul local al UATC, unui număr de 15 angajați ai entității premii și prime, după cum sunt intitulate în cadrul HCL, în sumă brută de 61 mii lei“, mai arată sursa citată.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole