Prefectul PSD de Timiș, Mihai Ritivoiu, a slăbit de când a intrat “la post“. Două găuri la curea, gardat de oamenii fostului prieten al lui Liviu Dragnea

Prefectul PSD de Timiș, Mihai Ritivoiu, a participat în weekend la “Ziua Câmpului Merpano“, alături de ministrul PSD al Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

Cu această ocazie prefectul s-a fotografiat cu două fane, poză din care se poate observa că prefectul are cureaua închisă aproape de maximum și, fiind una probabil purtată des, se pot vedea găurile folosite uzual.

Problema prefectului Mihai Ritivoiu este că mai are o singură gaură disponibilă, la curea, de unde recomandarea să se mai înzdrăvenească puțin. Totuși este salutar că a reușit această performantă având în vedere gușile și burțile care apar demnitarilor mai mari sau mai mici după intrarea într-un post public.

Dar de ce a slăbit perfectul PSD de Timiș, Mihai Ritivoiu? având în vedere că ocupă un post din care nu se transpiră muncind, mai mult, conform unor surse administrative acesta a avut deja vreo trei concedii și o mici vacanță la Mamaia în ultimele luni.

Răspunsul poate îl găsim într-o altă fotografie în care se observă de cine “este gardat“ prefectul Mihai Ritivoiu la “Ziua Câmpului Merpano“, care a ajuns în această funcție susținut de șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, cu scopul nespus public de a deveni candidat la funcția de șef al CJ Timiș în 2024.

Astfel, în fotografia de mai jos, cu cerculeț deasupra, putem observa că în spatele prefectului stau, cu cuțitele probabil deja scoase, trei membri ai “PFA Sorin Grindeanu“, prieten al lui Liviu Dragnea, semn că bătăliile politice se duc și în mijlocului câmpului.

Ei sunt primarul din Chevereșu Mare, Marcel Muia, “birtașul“ pus recent șef la Administrația Canalul Bega, Ioan Mateescu, patronul restaurantului La Renaissance, și șeful din Timiș al decedatului partid Pro România, Adrian Pau, în mare căutare de funcție pe la PSD.

Cei trei, dar mai ales primii doi, sunt soldați de bază în oastea lui Sorin “OUG13“ Grindeanu, și au dus o luptă subterană, aproape jegoasă, împotriva fostului șef al PSD Timiș, Călin Dobra, pe vremea când era foarte bun prieten cu prefectul Mihai Ritivoiu.

La intrarea în post Buletin de Timișoara a atras atenția asupra faptului că Mihai Ritivoiu are o misiune extrem de grea având vârâți în dulap mulți oameni ai Ayatollahului așa că poate ar fi vremea să se mai înzdrăvenească puțin, dacă mai are ca obiectiv CJ Timiș în 2024, deoarece se bazează pe unii care l-au băgat în “prefectura de sticlă“ și au pus dopul la ea, și mai ales că, surse politice spun că, “băieții de pe sate din PSD“, de data aceasta, se grupează în spatele subprefectului Sorin Ionescu, care duce de o vreme o interesantă campanie prin județ.

Așadar, “PFA Sorin Grindeanu“ și-a trimis “niște gardieni“ alături de prefect probabil pentru a-l ține sub observație ca nu cumva să facă vreo “combinație“ cu ministrul, de unde poate și slăbiciunea vizibilă la curea a prefectului Mihai Ritivoiu.

Ca fapt divers. Primăria Chevereșu Mare, condusă de pesedistul Marcel Muia, este susținătoare financiară a PDL/PNL-isului Bogdan Ghelbere, secretar general adjunct al PNL Timiș, care încă ocupă funcția de secretar general adjunct al Guvernului, din care nu a produs niciun folos județului Timiș, așa cum puteți vedea în imaginea de mai jos preluată din Sistemul de Achiziții Publice.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole