Prefectul PSD de Timiș, Mihai Ritivoiu, își amenință un coleg de partid – pe primarul din Săcălaz, Nicu Viorel: “Timişul nu e sat fără câini“

Pe data de 7 octombrie 2022, președintele PSD Timiș, deputatul Alfred Simonis, a declarat că filiala va anunța până la finalul anului 2022 o listă scurtă de candidați pentru alegerile locale din 2024, atât pentru Consiliul Județean, cât și pentru Primăria Timișoara.

Vrem să găsim cei mai buni candidați pentru a depăși această perioadă gri a ultimilor doi ani din administrația locală şi județeană. Vom face o evaluare a acestor candidați, iar în noiembrie vom anunța lista scurtă, astfel încât până la începutul anului viitor să fie fixați candidații„, a afirmat Alfred Simonis, într-o conferință de presă.

De atunci nu s-a mai întâmplat nimic, și, cu toate că au trecut peste 8 luni, PSD Timiș nu a anunțat încă niciun candidat. Dar totuși ceva s-a întâmplat.

Lumea politică zvonește tot mai des că la Consiliul Județean ar putea reintra în luptă fostul șef al administrației județene, Călin Dobra. Deși este momentan doar un zvon, nominalizarea arată incompetența cu care Sorin Grindeanu și finul său Alfred Simonis, au condus filiala, altfel nu se poate explica scoaterea la joc a unui rival, cu care cuplul G&S a luptat ani de zile. Varianta Călin Dobra este una însă naturală, deoarece Călin Dobra este cel mai votat PSD-ist din Timiș, dar este și varianta câștigătoare pentru PNL, partid cu care cuplul G&S are un torc subteran și către care a vândut cam tot ce era de vândut prin bătătura social-democrată pentru a fi în continuare susținuți în funcțiile naționale mult dorite. Iar acest lucru este vizibil din lipsa din județ a șefului PSD Timiș, Alfred Simonis, probabil, cel puțin egală cu lipsa lui Alin Nica din Consiliul Județean. Varianta Călin Dobra ar fi însă o rușine fără margini, dar care politicieni au rușine, tocmai din cauza lupelor interne care au avut loc între cei trei, iar azi să-l vedem pe Sorin Grindeanu cum îl susține pe la sate pe Călin Dobra ar fi de un ridicol absurd. Faptul că Dobra Călin ar fi dispus să redevină ursulețul de pluș al lui Sorin Grindeanu, asta nu ar fi o surpriză. PSD-iștii astăzi mizează cel mai probabil pe un USL măcar local, caz în care orice PSD-ist ar deveni preș-ul de la CJ Timiș al cuplului G&S și acoliților lor. Dacă nu va fi nici USL, să-i vedem cum își vor mai menține funcțiile.

Însă până acolo mai este ceva cale de bătut.

Dar, să revenim la aventurile lui Alfred prin minunată lume a social democrației.

Astfel, după anunțul cu candidaturile, a urmat apoi, pe 11 noiembrie 2022, anunțul transferului primarului din Săcălaz, Nicu Viorel, de a cărui soartă politică nu se mai știe nimic astăzi, nici dacă mai este la PSD, nici dacă nu mai este, deoarece nu a fost făcut niciun anunț oficial.

Anunț transferul primarului din Săcălaz, Nicu Viorel, împreună cu echipa sa, viceprimar, consilieri, întreaga echipă de la Săcălaz, la PSD. Astăzi vom aproba în Biroul Politic acest transfer. Ne dorim ca în perioada următoare să mai facem anunțuri în acest sens. Cred că acest transfer va fi de bun augur pentru localitate, o comun importantă, în primele 10 ca populație din Timiș. Tehnic, primarul din Săcălaz va anunța apartenența sa la Partidul Social Democrat și o candidatură din partea PSD în 2024, fără a semna o adeziune pentru a evita pierderea mandatului“, a spus Alfred Simonis.

De la acea dată, nici PSD Timiș și nici Alfred Simonis nu au denunțat oficial trecerea lui Nicu Viorel la PSD.

Tocmai din această cauză, este ciudat că astăzi prefectul PSD de Timiș, Mihai Ritivoiu, l-a atacat pe colegul său de partid, primarul Nicu Viorel de la Săcălaz.

Ciudat mai este și faptul că Mihai Ritivoiu pare că de la numirea sa în funcție a fost într-un somn adânc și abia astăzi a auzit de aventurile lui Nicu Viorel din Săcălaz.

Mai uşor cu convocarea şedințelor de Consiliu Local în regim de urgență! Mai uşor cu datul afară a consilierilor locali ca urmare a absenței lor la şedinţe convocate cu două minute înainte! Atât în general, cât mai ales în cazul comunei Săcălaz. Codul administrativ permite convocarea de şedințe de Consiliu Local în regim de îndată. Apar situații în care urgența se impune: de exemplu, mâine se închide sesiunea de depunere pentru proiecte cu fonduri europene şi mai e nevoie la dosar de o hotărâre de Consiliu Local. În această situație, normal că e cazul. Dar de aici şi până la a folosi discreționar acest sistem de convocare pentru tot felul de reglaje fine, e cale lungă.  La concret: exemple de şedințe convocate de urgență la Săcălaz:

– 25 mai: convocare la 11:28 pentru şedința de la 11:30

– 30 mai: convocare la 16:10 pentru şedința de la 16:15

– 07 iunie: convocare la 12:00 pentru şedința de la 12:30.

Pe bune? Şedințe ținute la două minute după convocare? Una dintre ele pentru, țineți-vă bine, modificarea regulamentului de acordare a titlului de cetățean de onoare? Am comunicat primarului din Săcălaz că nu voi tolera asemenea abordări, în special când consilierii riscă să îşi piardă mandatul ca urmare a mai mult de trei absențe repetate. Da, la mai mult de trei absențe consecutive într-un interval de trei luni, Consiliul Local poate vota încheierea mandatului consilierului absent. Noroc că hotărârile de Consiliu Local pot fi suspendate şi atacate în instanţă de prefect, ceea ce voi şi face în asemenea cazuri. Timişul nu e sat fără câini!“, a scris Mihai Ritivoiu pe pagina sa de Facebook.

Așadar, Mihai Ritivoiu confirmă că Timișul este un sat, condus de Țăranul din Dudeștii Noi, Alin Nica, doar că este păzit cu câini. Oare luați de la oi? De pe câmpurile Dudești-ului?

Recomandările noastre

Cele mai citite articole