Jandarmii au scos un șarpe din Giroc
Astăzi, în jurul orelor 10.00, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş a intervenit în urma unui apel telefonic la 112 prin care era semnalată prezenţa…
Astăzi, în jurul orelor 10.00, un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş a intervenit în urma unui apel telefonic la 112 prin care era semnalată prezenţa…
Fostul secretar general al PNL Timiș, Alin Popoviciu, dorește să candideze la șefia PNL Timiș. Alin Popoviciu a condus campania electorală pentru alegerile locale, câștigată de PNL la nivel județean,…
Cosmin Tabără și-a făcut apariția în prima ligă a politicii când a fost ales viceprimar al Timișoarei. Fără să-l recomande nimic. Nimic din punct de vedere politic și administrativ. Altfel,…
Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, una dintre cele mai sinistre figuri din guvernele Emil Boc – Traian Băsescu, a avut o ieșire nervoasă la adresa Timișoarei și locuitorilor ei….
Decizia de a candida vine ca urmare a unei constatări pe care deputatul a avut-o cu ocazia scandalului de la PNL Timișoara. “Este nevoie de o schimbare la nivelul mentalității…
Europarlamentul român cu cea mai intensă activitate, timișoreanca Maria Grapini, se plânge pe profilul personal de Facebook, în două postări, că pagina oficială de europarlamentar i-a fost ștearsă. “ Nu…
Surse politice au declarat pentru Buletin de Timișoara că Biroul Politic Județean al PNL Timiș a fost convocat pentru marți, 6 iulie 2021. Principalul subiect abordat va fi scandalul de…
Scandalul din PNL Timiș este departe de a se fi încheiat. Primarul din Lugoj, Claudiu Buciu, a solicitat conducerii centrale a PNL să trateze responsabil Timișul și să suspende din…
Într-o conferință de presă președintele interimar al PNL Timiș, Alin Nica, a susținut că alegerile din PNL Timișoara au fost anulate. “Au fost anulate din cauză că situația a degenerat…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, a comentat scandalul care a învăluit PNL Timiș cu ocazia alegerilor din organizația Timișoara. Acesta spune că de mult nu au mai fost în politica…
Primarul Lugoj, Claudiu Buciu, a reacționat extrem de dur la scandalul iscat în PNL Timișoara cu ocazia alegerilor interne. Edilul spune că PNL Timiș este supus unei siluiri profund nedemne,…
Cei care trec pragul Muzeului Naţional al Banatului în iulie pot viziona exponatul lunii, fiind vorba de un exemplar de potârniche de stâncă capturat în anul 1903, în localitatea cărăşeană…
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara informează că lucrările se desfășoară pe șantierele din zona DN 59 – Chișoda, zona Moșnița Nouă – Drumul Boilor și în zona Ghiroda…
Primăria Șag desfășoară în această perioadă lucrări de asfaltare și pietruire a străzilor de pe raza comunei. “Am demarat acțiunea de întreținere prin pietruire a străzilor din Zona Mănăstire care…
Scandalul iscat cu ocazia alegerilor pentru șefia PNL Timișoara a fost un bun prilej ca sala să-i ceară demisia președintelui interimar al PNL Timiș, Alin Nica. Nemulțumirile au plecat de…
Incidentul s-a produs înaintea începerii ședinței de alegeri a PNL Timișoara avându-i ca protagoniști pe actualul subprefect de Timiș, Ovidiu Drăgănescu și pe fostul secretar de stat în Ministerul Dezvoltării,…
Scandalurile care au cuprins PNL Timișoara în ultima perioadă au avut un deznodământ dramatic astăzi, ziua în care organizația Timișoara trebuia să își aleagă președintele. Așa cum v-am informat, candidații…
Prim-vicepreşedintele Organizaţiei municipale a PNL Vaslui, Marius Arcăleanu, a afirmat, după alegerea lui Nelu Tătaru în funcţia de preşedinte al Organizaţiei judeţene liberale, că scrutinul a fost fraudat de fostul…
Alegerile interne din PNL Timișoara aruncă în aer organizația. După ce astăzi candidatul Cosmin Tabără, despre care v-am informat deja că este reprezentantul PDL-iștilor, a postat pe rețelele de socializare…
Primăria Giarmata își ceartă, pe Facebook, pe un ton extrem de ridicat, locuitorii, uitând că este în slujba cetățenilor, plătitori de taxe și impozite. Administrația se adresează cu cererea: “vă…