Consiliul Județean Timiș a finalizat licitația pentru lărgirea la patru benzi a drumului dintre Centura Timișoara și autostrada A1, licitație lansată după rezilierea contractului inițial și spargerea întregului proiect în două tronsoane distincte.
Licitația, finalizată pe 18 martie, organizată pentru “Contract de execuție LUCRĂRI în vederea realizării obiectivului de investiție publică din cadrul proiectului Modernizare DJ 691: Lărgirea la 4 benzi a sectorului km 2+725 (sens giratoriu) – Centura Timișoara și Centura Timișoara – Autostrada A1 (km 12+975)”- LOTUL 2 – km 5+800-12+975“, a fost câștigată de firma Strabag la un preț de 58.499.264.43 de lei.
Nou constructor s-a angajat să termine lucrarea în 6 luni de la emiterea ordinului de începere.
Conform unei Hotărâi de Consiliu Județean, votată recent de aleșii județeni, valoarea totală a proiectului a fost de 88.914.532,02 lei la data organizării primei licitații, adică în 2020, iar acum doar tronsonul numărul doi costă peste 58 de milioane de lei.
Reamintim că CJ Timiș este condiționat de finalizarea ambelor tronsoane, adică și lărgirea drumului prin Dumbrăvița, pentru a nu pierde banii europeni și trebuie să finalizeze ambele lucrări până la finalul anului, în condițiile în care pentru tronsonul unu, lărgirea prin Dumbrăvița, nici nu există încă o licitație lansată.
Tot de ce se știe despre lărgirea prin Dumbrăvița este că pe 5 ianuarie CJ Timiș a finalizat o licitație pentru “Servicii privind actualizarea/completarea documentației tehnico-economice de execuție la faza PT și servicii de asistență tehnică din partea proiectantului pantru proiect identificat cod SMIS 111992, Tronsonul 1 (Lot 1): km 2+725 – 5+800 (Dumbrăvița)“.
Licitația a fost câștigată de firma DORAGI CONSULTING SRL la un preț de 610.000 de lei.
“Durata de prestare a serviciilor pentru prima componenta este de maxim 2 luni, de la data înscrisă în Ordinul de începere a serviciilor și până la predarea documentației tehnico-economice care face obiectul prezentului caiet de sarcini, la care se adaugă perioada de asistenta tehnica din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor“, se arată în anunțul de licitație.
În tot acest talmeș-balmeș pus la cale de incompetenta administrație PNL a CJ Timiș, condusă de Alin Nica, declarat de ANI în conflict de interese și cu două dosare penale deschise pentru favorizarea unor persoane și fals în declarații, Consiliul Județean Timiș va organiza mâine un show mediatic de doi bani pentru a prezenta o mare înfrângere ca pe o victorie, spectacol care nu poate fi decât grotesc având în vedere cele întâmplate în cadrul acestui proiect.
“Vă invităm, miercuri, 22 martie, de la ora 10, la vizita de lucru a președintelui CJ Timiș, prilejuită de predarea către Societatea Strabag a amplasamentului pentru tronsonul 2 al proiectului de extindere la patru benzi a drumului de legătură de pe DJ 691, porțiunea dintre Centura Timișoara și Autostrada A1. Vizita de lucru va include o declarație de presă a președintelui CJ Timiș și o sesiune de întrebări și răspunsuri pentru jurnaliști. Vor fi prezenți, de asemenea, administratorul public al județului Timiș, Marian Constantin Vasile, reprezentanți ai conducerii naționale a Societății Strabag și membrii echipei unității de implementare a proiectului. Punctul de întâlnire este zona Almira Trade (DJ691, 307211)“, se arată într-o invitație de presă a CJ Timiș.
Atragem atenția cititorilor că redacția Buletin de Timișoara a fost scoasă din adresele de email ale CJ Timiș și redactorii au fost blocați pe contul de Facebook al administrației județene de către funcționari plătiți din bani publici care se pare că au o problemă cu adevărul și cu dezvăluirile pe care redacția noastră le-a făcut în privința activității lor în funcții publice.
Cât privește firma Strabag, noul constructor al lărgirii la patru benzi a drumului dintre Centura Timișoara și autostrada A1, reamintim că firma a fost acuzată recent chiar de conducerea CJ Timiș din cauza lucrărilor prost executate pe contractului de lărgire la patru benzi a drumului din Moșnița Nouă.
Astfel, pe data de 7 iulie 2021 vicepreședintele USR al CJ Timiș, Cristian Moș, scria următoarele pe pagina sa de Facebook:
“Știu că șantierul din Moșnița este în momentul de față unul dintre punctele nevralgice ale zonei metropolitane. (…) Nu suntem într-o situație ideală, am întâmpinat o mulțime de probleme în ultimele luni- dacă mă întrebați pe mine, nu așa aș vrea să se deruleze șantierele din Timiș. De exemplu, în zona podului, în timpul lucrărilor s-au descoperit probleme și a fost nevoie de o reproiectare“.
Pe data de 16 septembrie 2021, Cristian Moș revine cu noi detalii despre lucrarea de la Moșnița Nouă.
“Ieri am fost iar pe cele trei șantiere majore de pe drumurile județene aflate în proximitatea Municipiului Timișoara: Moșnița, Aeroport și Dumbrăvița.Ce am găsit acolo? Nimic nou! Amenajări de șantier prost făcute, lipsă semnalizare, lipsa muncitori de pe șantier, erori de execuție care țin de nerespectarea proiectului tehnic. Am senzația că firmele de construcție cred că sunt un vice glumeț și că doar mă plimb pe șantiere și stau de vorbă cu diriginții de șantier din complezență“, a precizat Cristian Moș.