PSD Timiș și-a stabilit lista consilierilor județeni și consilierilor locali din Timișoara – Sorin Ionescu și Alexandru Iovescu deschid listele social-democraților la alegerile locale

Președintele interimar al Camerei Deputaților, Alfred Simonis, șef al PSD Timiș și candidatul Alianței PSD-PNL la Consiliul Județean, a anunțat, miercuri, într-o conferință de presă listele cu candidați ai PSD pentru Consiliului Județean și pentru Consiliul Local Timișoara.

În Alianța cu PNL, ponderea pe lista comună la Consiliul Județean va fi de 1 la 1, adică un consilier PSD, urmat de unul de la PNL, iar la Consiliul Local Timișoara va fi de 1 la 1.5, iar pe lista comună primul va fi fostul viceprimar PNL al Timișoarei, Dan Diaconu. Ne dorim ca în Timișoara să câștigăm minim 15 consilieri locali împreună cu PNL, dar până la urmă oamenii vor decide la vot câști consilieri vom avea, cine va fi primar“, a declarat Alfred Simonis.

Potrivit acestuia, lista consilierilor județeni este deschisă de actualul lider de grup al social-democraților din CJ Timiș, Alexandru Iovescu:

1. Alexandru Iovescu, 36 de ani;

2. Aura Danielescu, 49 de ani;

3. Radu Țoancă, 52 de ani;

4. Gabriela Popovici, 59 de ani;

5. Alexandru Degianski, 34 de ani;

6. Ioan Szatmari, 55 de ani;

7. Cristian Hațegan, 43 de ani;

8. Luminița Țundrea, 55 de ani;

9. Mihaela Șora, 52 de ani;

10. Claudiu Baiaș, 29 de ani;

Lista consilierilor locali ai PSD din Timișoara este deschisă de fostul subprefect și director al Colegiului Bănățean, Sorin Ionescu:

1. Sorin Ionescu, 47 de ani;

2. Andra Lăpădatu, 35 de ani,

3. Alexandru Szatmari, 32 de ani;

4. Roxana Iliescu, 43 de ani;

5. Răzvan Barta, 27 de ani;

6. Alexandru Mateuț, 32 de ani;

7. Giani Marinică, 28 de ani.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole