Nicolae Robu supărat că nu a luat medalie la înot la Jocurile Olimpice de la Paris: cu mine primar orașul ar fi avut trei bazine semiolimpice – în Calea Lipovei, în Calea Buziașului și în Calea Șagului

Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, care, așa cum ne-a arătat pe pagina sa de Facebook, își linge rănile la Mamaia, în spuma mării, după noul insucces de la alegerile locale anticipate din 9 iunie, “a băgat capul“ în poza înotătorului David Popovici privind bazinele de înot.

Așa se face că Nicolae Robu, care cel mai probabil va intra din nou în cantonament curând, împreună cu gherila sa care nu a mai fost scoasă din priză nici acum, părând că nu a aflat că alegerile s-au terminat, pentru a se pregăti pentru o nouă candidatură în 2028 la Primăria Timișoara, susține într-o nouă postare pe Facebook că dacă ar fi fost primar orașul ar fi avut trei bazine semiolimpice.

Acesta îl acuză pe primarul Dominic Fritz că a anulat proiectele Sale și astfel, probabil, a ratat calificările la Jocurile Olimpice de la Paris, unde, combativ fiind, ar fi vizat și o medalie, dar trebuie să se mulțumească în continuare cu cele ZECE goluri înscrise în meciurile de fotbal aranjate, care îi conferă titlul neoficial de politican-golgeter al Timișoarei.

Zilele trecute, s-a promovat intens pe televiziunile naționale știrea că Universitatea din București -universitate demnă de tot respectul, a nu fi înțeles greșit!-, în următorii ani -până în 2026!- își va construi un bazin de înot semiolimpic. Ei bine, Universitatea Politehnica Timișoara 𝐚𝐫𝐞 𝐚𝐬̦𝐚 𝐜𝐞𝐯𝐚 𝐢̂𝐧𝐜𝐚̆ 𝐝𝐢𝐧 𝟐𝟎𝟎𝟖, mai precis spus, are 𝐮𝐧 𝐜𝐨𝐦𝐩𝐥𝐞𝐱 𝐝𝐞 𝐝𝐨𝐮𝐚̆ 𝐛𝐚𝐳𝐢𝐧𝐞 𝐬𝐞𝐦𝐢𝐨𝐥𝐢𝐦𝐩𝐢𝐜𝐞 de înot, unul acoperit, altul în aer liber, construit în jumătatea a doua a mandatului meu de Rector nr. 1, în anii 2007-2008. Ce vedeți în imagini ar fi avut și orașul, în trei exemplare: unul în Calea Lipovei, unul în Calea Buziașului și unul în Calea Șagului, proiectele fiind în stadii avansate în 2020, la încheierea mandatului meu de Primar (avansate, dar întârziate, neajunse la lucrul efectiv pe teren, ci doar la iminența lucrului efectiv pe teren, din cauza pandemiei). Succesorul meu a anulat respectivele proiecte“, a scris Nicolae Robu pe Facebook, care a postat și un filmuleț cu un bazin de la UPT.

Nicolae Robu mai are însă o șansă, deoarece Jocurile Olimpice de vară următoare sunt tot în 2028, atunci când au loc și noile alegeri locale, iar până atunci are timp să se pregătească, deoarece pare mai realistă câștigarea unei medalii olimpice la înot decât revenirea sa în fotoliul de primar.   

Recomandările noastre

Cele mai citite articole