Muftiatul Cultului Musulman: în Timiş sunt 918 musulmani – nu există o solicitare pentru construcția unei moschei la Timișoara

Muftiatul Cultului Musulman din România trage un semnal de alarmă cu privire la informaţiile potrivit cărora o persoană care se recomandă a fi imam şi reprezentant al unei comunităţi de cetăţeni arabi face demersuri pentru construirea unei moschei la Timişoara.

Totodată, reprezentanţii oficiali ai Cultului Musulman fac apel la autorităţile statului să ia măsurile care se impun astfel încât legislaţia să fie respectată, iar populaţia să se simtă în continuare în siguranţă şi protejată.

Muftiul Iusuf Muurat a transmis vineri, printr-un comunicat de presă, că Muftiatul Cultului Musulman din România îşi exprimă îngrijorarea cu privire la apariţia în spaţiul public, în ultimele zile, a unei informaţii cu privire la demersurile întreprinse în vederea construirii unei moschei la Timişoara, de domnul Alim Sawfan, care se recomandă ca fiind imam şi reprezentant al unei comunităţi de cetăţeni arabi cu mult supradimensionată.

„Este o situaţie îngrijorătoare pentru noi, ca instituţie, dar şi pentru comunitatea musulmană din România, stabilită de peste nouă sute de ani pe aceste meleaguri, motiv pentru care suntem obligaţi să luăm atitudine în faţa unor derapaje precum cel de faţă şi să facem câteva precizări foarte importante atât pentru comunitatea musulmană, cât şi pentru populaţia majoritară, indusă în eroare de afirmaţii nefondate”, se arată în comunicat.

Conform sursei menţionate, Muftiatul Cultului Musulman este singura instituţie de cult care îi reprezintă oficial pe credincioşii religiei islamice din România.

„Una dintre atribuţiile instituţiei noastre, aşa cum reiese chiar din statutul în vigoare, este aceea de a îndruma şi a coordona toate activităţile religioase din cadrul comunităţilor musulmane. Asemenea altor instituţii de cult oficiale, şi în cazul Cultului Musulman există un cler care îşi desfăşoară activitatea în cadrul instituţiei noastre, în conformitate cu statutul şi cu legislaţia românească în vigoare. Îngrijorarea instituţiei noastre în cazul de faţă provine de la apariţia în spaţiul public a unor persoane care îşi arogă atribuţii care exced calităţii lor”, reiese din comunicatul semnat de Iusuf Muurat.

Muftiul atenţionează că în judeţul Timiş sunt 918 musulmani, potrivit ultimului recensământ al populaţiei şi locuinţelor din anul 2022, şi nu 10.000, aşa cum declară Alim Sawfan, Muftiatul Cultului Musulman din România neprimind nicio solicitare de la credincioşii musulmani din Timiş privind construirea unui lăcaş de cult oficial, autorizat de statul român.

„Un alt aspect îngrijorător pentru noi este în ce calitate prestează servicii religioase în Timişoara domnul Alim Sawfan, având în vedere că în evidenţele instituţiei noastre dânsul nu figurează cu o diplomă recunoscută de statul român care să îi dea dreptul să desfăşoare astfel de activităţi. În cazul în care o autoritate publică din România i-a recunoscut, totuşi, diploma de studii, este imperios necesar să fie făcut public acest aspect, iar entitatea în cauză să îşi asume public acest fapt”, se mai spune în comunicat.

Muftiatul Cultului Musulman din România solicită, referitor la „aşa zisele” lăcaşuri de cult musulmane în care se prestează servicii religioase, să se verifice câte au, prin autorizaţie de construire, statut de moschee/geamie, câte au autorizaţii de funcţionare şi avize de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ca lăcaşe de cult şi, nu în ultimul rând, câţi dintre cei care prestează servicii religioase în aceste spaţii au studiile recunoscute de către instituţiile abilitate din România.

„Atragem atenţia public asupra acestor derapaje şi facem apel la autorităţile statului să ne sprijine şi să ia măsurile care se impun astfel încât  legislaţia să fie respectată, iar populaţia să se simtă în continuare în siguranţă şi protejată în acest spaţiu Carpato – Danubiano – Pontic. De asemenea, atragem atenţia tuturor credincioşilor musulmani, indiferent de etnie, că libertatea de exprimare, libertatea religioasă, drepturile pe care minorităţile naţionale le au prin Constituţie şi valorile democratice la care ne raportăm şi de care noi ne bucurăm astăzi în România pot fi puse în pericol dacă nu gestionăm responsabil astfel de situaţii vulnerabile”, se mai menţionează în comunicatul Muftiatului Cultului Musulman din România.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole