Timișoara 2023: Cinema Victoria va găzdui 15 festivaluri de film – francez, german, italian, indian, european, balcanic sau filme de Cannes

Cinema Victoria va găzdui anul acesta 15 festivaluri de film, când orașul deține titlul de Capitală Culturală Europeană.

Deocamdată, Cinema Victoria este singurul funcțional dintre vechile săli de intrate în modernizare.

Abia în următoarele luni se vor deschide sălile Dacia, Timiș și Studio, spune Nicoleta Ciocov, expert programare spații în cadrul Centrului de Proiecte.

Anul acesta vom avea nu mai puțin de 15 festivaluri de film care se vor derula la Cinema Victoria. Cele despre care știm acum, în luna ianuarie e posibil să mai apară. Vom avea festival de film francez, german, italian, indian, european, balcanic sau cinema de filme de Cannes”, spune Nicoleta Ciocov.

Cinematografele Timiș și Dacia sunt primele care ar trebui să se finalizeze, în aprilie-mai, iar inaugurarea cinematografului Studio este programată în septembrie.

PROGRAM. Timișoara 2023 – trei zile de evenimente pentru familie în Parcul Doja, spectacol Teatrul Basca, expoziție la Cazarma U, concerte în Biserica Piaristă și Domnul din Unirii

Descoperiți evenimentele preferate din 𝐂𝐚𝐥𝐞𝐧𝐝𝐚𝐫𝐮𝐥 𝐂𝐮𝐥𝐭𝐮𝐫𝐚𝐥 pentru săptămâna 𝟐 – 𝟖 𝐬𝐞𝐩𝐭𝐞𝐦𝐛𝐫𝐢𝐞. Fie că sunteți pasionați de film, muzică, teatru sau ateliere de creație, veți găsi cu siguranță evenimente pe…

Recomandările noastre