Consiliul Judeţean Timiş, care a semnat, marţi, un nou contract de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în valoare de 22 de milioane de lei pentru lucrări la Castelul Huniade.
Ceea ce este la prima vedere o victorie, este în fapt o mare înfrângere a administrației PNL a CJ Timiș
Șeful CJ Timiș, Alin Nica – care este acuzat de Agenția Națională de Integritate în trei dosare penale privind un conflict de interese, folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane și fals în declarații – a explicat că proiectul prevede realizarea unui circuit muzeal cu pornire din accesul principal, intrarea principală pentru vizitatori amplasată pe tronsonul de Nord al muzeului şi prin intrarea secundară amplasată în tronsonul de Est.
„În ultimii 30 de ani s-au făcut mai multe încercări de reabilitare a monumentului istoric, dar niciunul nu a fost finalizat. Castelul Huniade are o istorie de probleme, însă prin obţinerea acestor fonduri îl vom repune în circuitul muzeal. Am atras fonduri europene, facem investiţii majore, suplimentăm constant bugetul judeţului cu diverse surse de finanţare şi mişcăm lucrurile pe direcţia cea bună pentru judeţ”, a spus Alin Nica.
Potrivit proiectului semnat astăzi, se vor realiza, între altele, “restaurarea zidurilor şi a tavanelor prin aplicarea tencuielilor de finisaj după realizarea lucrărilor de consolidare şi a zugrăvelilor pe bază de vopsele silicatice; desfacerea completă a pavimentului din mozaic realizat la interior; refacerea pardoselilor cu piatră naturală; restaurarea tâmplăriei din lemn; restaurarea feroneriei originale; restaurarea faţadei principale după finalizarea lucrărilor de consolidare; restaurarea scărilor din piatră de marmură din zona de nord-vest; restaurarea decoraţiunilor parietale descoperite cu ocazia releveului; montarea unor şenile pentru accesul persoanelor cu dizabilităţi şi finisaje interioare“.
Manipularea practicată de administrația PNL a CJ Timiș
Însă, “direcția cea bună pentru judeţ“ este probabil văzută doar de Alin Nica, de pe prispa sa de la Dudeștii Noi, deoarece în centrul Timișoarei problema se pune astfel.
Prin urmare, pe 23 februarie 2022, deci acum peste un an, consilierii județeni din Timiș au aprobat documentația realizată de Institutul Naţional al Patrimoniului (INP), avizată de către Comisia Tehnico-Economică a Ministerului Culturii, pentru reabilitarea Castelului Huniade din Timişoara.
Potrivit documentației, “valoarea totală a investiției se ridică la peste 37.000.000 de euro, iar în cinci luni ar trebui finalizată proiectarea (n.r despre care nu știm nimic), pentru ca în următorii trei ani să se încheie lucrările de execuţie asupra clădirii. Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţii (DALI) a fost predată de către INP Consiliului Judeţean Timiş şi cuprinde câteva studii şi expertize, între care Studii topografic, istorico-arheologic, istoric, istoric-arhitectural, expertiza biologică şi fizico-chimică, pictura murală şi elemente arhitecturale din lemn“, se arată în proiectul de hotărâre din anul 2022.
Așadar, reabilitarea completă a Castelului Huniade costă aproape 40 de milioane de euro, iar astăzi, 25 aprilie 2023, Consiliul Judeţean Timiş, care a semnat un nou contract de finanţare prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, în valoare de 22 de milioane de lei, circa 4 milioane de euro, adică 10% din valoarea totală necesară.
Proiectul semnat astăzi prin PNRR mai înseamnă ceva: blocarea pe termen nedefinit a reabilitării complete a obiectivului istoric din cauza faptului că în acest moment Consiliul Județean Timiș nu mai poate preda obiectul pentru a fi reabilitat prin finanțări de la Institutul Naţional al Patrimoniului sau de la Compania Națională de Investiții.
Predarea amplasamentului către un potențial finanțator – INP sau CNI – este obligatorie, altfel nu există cadrul legal de a primit fondurile respective.
Deci, ceea ce este la prima vedere o victorie, este în fapt o mare înfrângere a administrației PNL a CJ Timiș, care blochează așadar modernizarea celui mai important obiectiv turistic din Timișoara pentru mulți, foarte mulți ani.
CJ Timiș rămâne legat la cap cu un proiect care nu se știe când va fi finalizat, cu bani insuficienți pentru o reabilitare completă și fără posibilitatea de a atrage fonduri noi.
Istoria Castelului
Construit în anul 1307 din ordinul regelui Carol Robert d’Anjou, castelul a servit iniţial ca reşedinţă regală.
Ulterior, între 1441-1456, Iancu de Hunedoara, comite de Timiş, a locuit aici cu familia sa, de unde provine numele de Huniade.
În anul 1443, el dispune reconstrucţia edificiului, grav avariat de un cutremur ce a avut loc în acel an.
În perioada ocupaţiei otomane (1552-1718), edificiul a servit ca sediu al paşei de Timişoara, transformat ulterior în cazarmă pentru ca destinaţia acestuia să fie aceea de depozit de arsenal.
În 1849, clădirea a fost afectată de asediul trupelor ungare, fiind refăcută în 1856 în forma actuală.