Una dintre poveștile mai puțin cunoscute despre Timișoara este că în zona actualului magazin Ciclop din cartierul Fabric a funcționat una din morile de apă ale orașului.
Poveste ne este spusă de Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat, organizație care a pus umărul la restaurarea mai multor mori de apă în Timiș și Caraș-Severin.
“Poate părea incredibil dar fabrica din PIața Aurel Vlaicu, la nr. 1, peste drum de magazinul Ciclop sau de Tele Europa Nova, a fost una din morile de apă ale Timișoarei, din cartierul Fabric. Cei mai în vârstă știu că aici a funcționat fabrica de produse ceramice „Crinul”. Dar istoria ei este mult mai veche. Sunt două corpuri inițiale, construite din cărămidă, aparent în oglindă, dar fiind ușor decalate, corpul din dreapta fiind mai lung cu câțiva metri decât cel din stânga. În perioada comunistă, spațiul gol dintre ele a fost și el edificat pentru a crea o singură clădire. Acoperișurile în două ape au fost înlăturate și înlocuite cu un planșeu de beton iar mansarda a fost înălțată și s-a creat un al doilea etaj“, arată Radu Trifan.
Povestea morii de apă
“Ea a fost ridicată în 1846 și s-a numit „Hammer”. Se observă că cele două corpuri sunt distincte. Între ele este amenajat un perete de protecție din lemn care , probabil, avea ca scop împiedicarea accesului către roata verticală, dar și protejarea trecătorilor de stropii de apă. Jos, pe sub un podeț, era evacuarea dinspre roată (sau roți, pentru că este posibil să fi fost dotată cu 2 roți). (nb: alimentarea era făcută prin „Mühl Canal” care unea cele două brațe) De unde apa Begăi în Piața Aurel Vlaicu? În acea perioadă, Bega avea două brațe mari și o mulțime de canale. După ce am studiat o mulțime de hărți, fotografii și schițe, am concluzionat că de fapt pe aici trecea brațul principal al Begăi, pe actualele străzi Iepurelui și Pestalozzi, prin fața Fabricii de Bere. Este cumva logic că și Fabrica de Bere, care a folosit la începuturile ei apa pentru diferite instalații hidraulice, să fi fost ridicată pe malurile Begăi. Mai mult, trebuie spus că în Piața Aurel Vlaicu se forma un mic lac de acumulare, artificial, creat pentru a alimenta o a doua moară. În imagine, moara Hammer, în aval (în stânga imaginii, pe locul actualului Enel), exista Moara Sf. Iosif, despre care voi scrie separat“, mai arată Radu Trifan.
În perioada interbelică moara „Hammer” a fost modernizată și și-a schimbat numele în „Moara Iuliana”.
“Revenind la moara Hammer, în fotografia 3 o vedem așa cum era la începutul secolului XX. Se vede că accesul apei este blocat și toată apa lacului este direcționată spre aval, către Moara sf. Iosif. Clădirile sunt înfrumusețate, iar pe panoul din mijloc este scris „Erste Kunstmuhle Gesellschaft”, adică Prima moară „de artă”. Se mai vede, în spatele clădirilor, un coș de fum, care există și azi. Practic, moara a fost modernizată, s-a renunțat la forța apei și s-a instalat un motor cu aburi și măcinarea s-a făcut cu valțuri. Odată cu construirea Uzinei de Apă, s-a decis desființarea brațului stâng al Begăi și zona din fața morii a fost asanată. În perioada interbelică a fost modernizată ulterior, și-a schimbat numele în „Moara Iuliana”, avea un motor de 157 CP, 5 valțuri și o capacitate de măcinaș de 25 tone/24 ore. Un anume Vasi Petru și soția, au fost ultimii proprietari privați înainte ca ea să fie confiscată de statul român. O perioadă a continuat să funcționeze ca moară și a fost redenumită în „Moara Tineretului”. Au fost instalate și mașini de măcinat orez. Din cartea funciară am aflat că în 1972 a fost preluată de intreprinderea de stat Extraceram și transformată în fabrică de produse ceramice. A mai funcționat până după Revoluție, după care a fost închisă“, povestește Radu Trifan.
