Dominic Fritz: anunț cu tristețe că în mijlocul Timișoara 2023 am fost obligat să tai 8 milioane de lei de la finanțarea culturii – o producție a Teatrului German va trebui anulată, între 40 și 60 de spectacole nu se vor mai juca în următorii doi ani

Primăria Municipiului Timișoara obligată de Guvern să taie peste 8 milioane de lei pentru finanțarea culturii, în mijlocul anului în care orașul este Capitală Europeană a Culturii.

Consiliul Local Timișoara a aprobat, astăzi, 19 iunie, o rectificare bugetară prin care reduce cu peste 8 milioane de lei bugetul pentru cultură.

Această hotărâre vine în urma Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 34/2023, prin care Guvernul României obliga administrațiile publice din țară să reducă bugetul pentru ”bunuri și servicii” cu 10%. 

O anunț cu tristețe, dar OUG 34 face astăzi prima victimă. Cu această rectificare forțată de guvern, trebuie să tăiem peste 8 milioane de lei la cultură în mijlocul Capitalei Culturale. Acest lucru înseamnă că, de exemplu, o producție importantă la Teatrul German din toamnă va trebui anulată și că, în următorii 2 ani, între 40 și 60 de spectacole nu se vor mai juca. La Casa de Cultură, vor fi anulate mai multe spectacole, inclusiv o parte din cele programate în cadrul Zilelor Timișoarei, iar la Filarmonică trebuie să găsim o soluție pentru finanțarea unei scene exterioare, pe care în prezent nu ne-o mai permitem”, spune primarul Dominic Fritz.

În cifre, tăierea de astăzi din bugetul Capitalei Culturale arată astfel:

•Centrul de Proiecte: – 6.114.600 lei (sume cu care sunt finanțate proiectele operatorilor culturali care au încheiat deja contracte de finanțare cu Municipalitatea pentru programul Timișoara 2023);

•Casa de Cultură: – 892.060 lei;

•Teatrul German: – 648.300 lei;

•Filarmonica Banatul: – 591.690 lei;

Eu încă am speranța că răul făcut se poate întoarce. Fac un apel către membri din PSD și PNL care reprezintă guvernul să își exercite influența la București pentru a modifica proiectul de lege prin care poate fi revizuită OUG-ul. Legea este acum în parlament și trebuie urgent exceptate toate localitățile din țară. Asta cerem toți primarii, nu doar noi, din Timișoara. Vorbim despre servicii publice locale foarte importante și despre absurditatea tăierii de bani pentru cultură în anul 2023. Tocmai că această tăiere la Timișoara nu va avea niciun efect asupra bugetului de stat, pentru că banii rămân în bugetul local. Chiar sper ca în iulie-august să putem repune aceste sume în buget, după decizia din parlament”, a transmis primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole