Timișoara: spectacol folcloric de Mărțișor la Sala Capitol – 10 martie 2024, de la ora 18:00 – cu Anda Sabadoș, Vlad Văcaru, Ana Maria Moldovan, Maria Șaptebani, Maria Bartulov sau Roxana Goia

Casa de Cultură a municipiului Timișoara a prezentat programul evenimentelor pentru perioada următare.

Duminică, 10 martie 2024, ora 17:00, Cinema „Timiș”

Premiera episodului al doisprezecelea din foiletonul documentar „Harta secretă”

Demarat și desfășurat în cadrul programului „Îndrăznește!/Dare!”, componentă „Timișoara, capitală Europeană a Culturii”, proiectul „Harta secretă” explorează istoriile uitate, neștiute, dar impresionante, ale Timișoarei, aducându-i în atenția publicului pe unii dintre oamenii deosebiți ai locului.

În perioada 2022-2023, în cadrul proiectului au fost realizate 12 episoade, de circa 30 de minute fiecare, prezentate la televiziuni locale, naționale și internaționale, precum și în cadrul a zeci de evenimente din Timișoara, din țară și din Europa.

Intitulat „(in)Amicii publici”, cel de-al doisprezecelea episod reconstituie documentarea şi elaborarea romanului „Femeia în roșu” – primul roman din lume scris de trei autori: Adriana Babeți, Mircea Mihăieș și Mircea Nedelciu – a cărui acţiune se desfăşoară la Comloşul Mare, Timişoara, Chicago şi Viena.

Proiecția filmului va fi urmată de un dialog cu Adriana Babeți, Mircea Mihăieș și elevul David Secoșan.

Duminică, 10 martie 2024, ora 18:00, Sala „Capitol”, a Filarmonicii „Banatul”

„Folclor de Mărțișor” – spectacol de folclor

Primăvara e aproape, iar luna lui Mărțișor vine cu surprize plăcute. Ansamblul „Timișul” Tineret vă așteaptă pentru o porție consistentă de bucurie, alături de dansatorii, orchestra, soliștii și invitații săi.

Coregrafi: Maria Topciov, Ciprian David și Doina Susan

Dirijor: Nicolae Baniciu.

Invitați: Andreea Oprea, Bogdan Toma, Denisa Gavriluț-Pîrvoni și Dorinel Gavriluț-Pîrvoni

Soliști: Anda Sabadoș, Vlad Văcaru, Ana Maria Moldovan, Ana Gabriela Coțe, Bianca Opariuc, Maria Șaptebani, Maria Bartulov, Roxana Goia, Alexandra Acs și Denisa Peia

Prezintă: Felicia Stoian

Ultimele bilete disponibile pot fi achiziționate înainte de spectacol. Prețul biletului: 20 lei.

13 martie-13 aprilie 2024, Galeria Rotonda

PUNE SUFLET DACĂ AI

Versuri într-o expoziție, de Constantin Romulus Preda

Vernisaj: vineri, 15 martie, ora 12:00

Program de vizită: de luni până vineri, în intervalul orar 9:00-18:00

Constantin Romulus Preda este un tânăr poet din Craiova, laureat al Premiului de debut al Festivalului Internațional „Mihai Eminescu” în 2013.

Este considerat „o frumoasă speranță a poeziei din România” de poetul Justo Jorge Padrón, laureat al Premiului Academiei Regale din Spania și al Premiului European pentru literatură.

Până în prezent, a publicat șapte cărți de versuri: „Mii de baionete îmi decorează inima” (2013), „Iubirea noastră înflorește dincolo de stele” (2013), „Cap sau pajură, sabie sau inel de logodnă” (2015), „Martirul Garoafei” (2015), „Te iubesc aproape orb” (2018), „Te iubesc, nu mai am margini” (2018), „M-am iubit cu o femeie-piersică până s-a copt luna” (2019). Cartea „Dor de dor de tine” a devenit bestseller național, cu peste 3000 de exemplare vândute în trei luni de la lansare.

Poezia sa este fascinantă, seducătoare, irezistibilă și generatoare de răspunsuri pentru fiecare dintre noi. Abia atingând cuvintele, „ca un îndrăgostit liric care ocrotește obiectul adorației sale.” (România literară), Constantin Romulus Preda este un poet aproape atipic, care împletește metafora cu franchețea zicerilor din folclorul autentic românesc : „Pe cine nu lași să plece, nu te lasă să te-ntorci.”, „Pune suflet dacă ai.”, „Ne-am avut și ne-am pierdut.” sunt doar câteva dintre „vorbele” sale, care cuceresc fără drept de apel.

Vineri, 15 martie 2024, ora 12:00, Sala Lira

PUNE SUFLET DACĂ AI

Dialog între generația Z și poetul Constantin Romulus Preda sau poezia – de pe Instagram, la tineri. Autocolante cu poezie la toți liceenii timișoreni.

Tânărul poet Constantin Romulus Preda sosește la Timișoara pentru a sta de vorbă cu liceenii despre ce mai înseamnă astăzi poezia și despre câtă nevoie (mai) avem de ea…

La ce ne ajută poezia? Va mai fi poezie în anii ce vin? Poate poezia ține pasul cu lumea?

Poezie clasică versus poezie modernă. Ce mai citim? – sunt doar câteva dintre întrebările pe care ni le punem, când ne gândim la reacția societății față de poezie și față de literatură și carte, în general.

Discuția cu generația Z, care va avea loc vineri, pe 15 martie, la ora 12:00, la Sala Lira, va fi ilustrată de expoziția de citate „Pune suflet dacă ai”, prin care Constantin Preda transmite emoție și promovează importanța poeziei moderne, prin mesaje scurte, adaptate rețelelor sociale, ajungând, astfel, mai ușor, la tinerii de astăzi.

Liceele ai căror elevi vor participa la eveniment vor primi câte un pachet cu cărțile lui Constantin Romulus Preda, pentru biblioteca școlii. De asemenea, autocolante cu versuri ale poetului vor ajunge la toți liceenii din Timișoara.

Intrarea la eveniment este liberă.

Persoane de contact: Ioana Cioată și Eugenia Oancea

21-24 martie 2024, Centrul Regional de Afaceri, al Camerei de Comerț și Industrie Timișoara – CRAFT

SALONUL DE CARTE BOOKFEST TIMIȘOARA

Bookfest se întoarce la Timișoara în perioada 21-24 martie 2024, pentru cea de-a XI-a ediție, organizată de Primăria Timișoara, prin Casa de Cultură a Municipiului, și Asociaţia Editorilor din România (AER).

Asociația Editorilor din România a fost fondată în 1991 și este principala asociație profesională a editorilor de carte din România, cea mai importantă confederație patronală din mediul editorial românesc, care reunește editori din toate domeniile de interes cultural. Asociația Editorilor din România își propune în mod special să promoveze lectura de carte de calitate și scrisul, să ușureze accesul cititorilor la carte din punct de vedere material și informațional, contribuind, astfel, la o liberă circulație a ideilor, precum și la integrarea culturii și limbii române în circuitul mondial de valori.

Salonul Internațional de Carte Bookfest este cel mai important din România și singurul eveniment al industriei editoriale care a reușit să capete o dimensiune internațională marcantă, având ediții la Timișoara, București, Cluj-Napoca, Târgu Mureș, Brașov și Chișinău. Acesta își asumă misiunea de a promova lectura și cartea de calitate, oferind un mediu deschis de manifestare a diversității valorilor românești și internaționale.

Programul Bookfest, care va fi anunțat ulterior, cuprinde atât lansări și dezbateri, cât și proiecții cinematografice și evenimente interactive. Dintre invitați, și-au anunțat prezența Gabriel Liiceanu, Radu Paraschivescu, Ioana Pârvulescu, Andreea Răsuceanu, Bogdan Crețu, Dan Sociu, Mihaela Noroc, Lavinia Betea, Liviu Stănescu, Lidia Bodea, Denisa Comănescu, Moni Stănilă ș.a.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole