Partidul Comasat Român, o alianță între PSD, PNL și UDMR – un soi de partid unic cu o față mai „umanizată” – a guvernat România după bunul plac încă din toamna lui 2021. Printr-o contopire aproape completă, diferențele dintre aceste formațiuni au devenit insesizabile, iar scorurile electorale tot mai mici le-au apropiat de partide de nișă, nu de masă. Această structură a decis, tot arbitrar, ca alegerile prezidențiale și cele parlamentare din 2024 să aibă loc la o săptămână distanță una de cealaltă – o decizie care, teoretic, le avantaja tot pe ele.
În acest context, USR a luat o decizie greu de înțeles la vremea respectivă: alegerea Elenei Lasconi drept președintă a partidului și candidată la președinția României. Intrarea ei pe scena politică mare a fost bruscă și, inițial, confuză. Relațiile cu filiala Timișoara păreau reci, iar Dominic Fritz adopta o poziție rezervată. Totuși, după o perioadă de distanțare, Lasconi a început să viziteze municipiul de pe Bega, iar campania sa a fost relansată energic. Au urmat o serie de acțiuni bine coordonate de USR Timiș și Dominic Fritz, transformând Timișoara în centrul de greutate al campaniei. Scopul? Schimbarea percepției privind al doilea loc eligibil în turul doi, primul loc fiind ocupat în sondaje aproape sigur de Marcel Ciolacu.
Intrarea surprinzătoare în cursă a lui Călin Georgescu a dinamitat calculele, iar Lasconi a profitat de ocazie, atrăgând electorat și de la Ciolacu – aspect vizibil în rezultatul slab al acestuia în Timișoara, deși orașul beneficiase de investiții semnificative în timpul guvernării sale. USR și Fritz au aplicat o campanie eficientă, care l-a lăsat pe Ciolacu abia pe locul al patrulea în oraș.
A doua rundă a alegerilor a fost marcată de mai multe momente decisive. Primul a fost anunțul surprinzător al candidaturii lui Nicușor Dan. A urmat dificultatea PSD de a-l înlocui pe Ciolacu cu altcineva fără a-l elimina complet din ecuație – astfel a apărut Crin Antonescu, o variantă de rezervă. Interzicerea candidaturii lui Călin Georgescu a fost un alt punct-cheie, lăsând scena pregătită pentru o nouă distribuție de candidați: Antonescu pentru Ciolacu și Ciucă și Simion pentru tabăra suveranistă.
Pe segmentul progresist, însă, situația devenise blocată. Cu doi candidați – Nicușor Dan și Elena Lasconi – care se adresau aceluiași electorat, riscul era de fragmentare și eșec. În ciuda apelurilor la rațiune, Lasconi, încurajată de scorul obținut în primul tur și de sprijinul din afara bazinului USR, a refuzat inițial să se retragă. Această situație a provocat frustrare în rândul electoratului USR, iar campania lui Nicușor Dan era blocată.
Salvarea a venit din partea lui Dominic Fritz și a unei echipe raționale din conducerea USR, care, deși târziu, au luat o decizie fermă: retragerea sprijinului pentru Elena Lasconi și susținerea totală a lui Nicușor Dan. Abia atunci a început adevărata campanie a acestuia. Timișoara, aparent apatică, s-a activat brusc, susținând un candidat clar, iar rezultatul nu a întârziat să apară – Crin Antonescu, avatarul lui Ciolacu, a ratat din nou accederea în turul doi.
Chiar dacă din exterior multe mișcări au părut haotice, în cele din urmă, lucrurile s-au așezat. Timișoara, prin USR și prin Dominic Fritz, a dictat tonul campaniei prezidențiale din 2024. Chiar dacă acest rol strategic e greu de recunoscut în locuri ca Vaslui, Suceava, Călărași sau Târgu Mureș, el a existat și a fost esențial.
