PSD Timiș a ajuns un Las Fierbinți – anunță transferul primarului Vasile, la barul lui Bobiță

PSD Timiș a organizat vineri, 11 noiembrie 2022, o conferință de presă unică în istorica politică locală.

Conferința de presă a fost susținută la sediul partidului de către președintele filialei, Alfred Simonis, lider al deputaților social-democrați.

Unul dintre subiectele abordate s-a referit la transferul primarului periurban, nu suburban, Nicu Viorel din Săcălaz, ales în 2020 din partea PMP în dauna social-democratului Ilie Todașcă.

Astfel, Alfred Simonis a anunțat oficial, vineri, în cadrul conferinței de presă, că Nicu Viorel din Săcălaz este noua achiziție a PSD Timiș, deși nu poate semna o adeziune deoarece și-ar pierde mandatul, deci nu poate primi nici loc în Biroul Politic Județean, deci rămâne membru PMP până în 2024 când ar trebui să recandideze la funcția de primar dar din partea PSD.

Anunț transferul primarului din Săcălaz, Nicu Viorel, împreună cu echipa sa, viceprimar, consilieri, întreaga echipă de la Săcălaz, la PSD. Astăzi vom aproba în Biroul Politic acest transfer. Ne dorim ca în perioada următoare să mai facem anunțuri în acest sens. Cred că acest transfer va fi de bun augur pentru localitate, o comun importantă, în primele 10 ca populație din Timiș. Tehnic, primarul din Săcălaz va anunța apartenența sa la Partidul Social Democrat și o candidatură din partea PSD în 2024, fără a semna o adeziune pentru a evita pierderea mandatului“, a spus Alfred Simonis.

Stupefiant este că primarul transferat nu a fost prezent la conferința de presă, așa cum ar fi fost normal și de bun simț, pentru a explica alegerea și a valida cele spune de către șeful PSD Timiș. Putea măcar să fie prezent pe zoom, că tot îi place primarului Nicu Viorel atât de mult spațiul virtual. Anunțul șefului PSD Timiș nu a fost urmat nici de un comunicat de presă, care să cuprindă o declarație a primarului Nicu Viorel și o poză cu cei doi la sediul PSD.

În aceste condiții totul pare a fi o glumă proastă, o făcătură, o hăhăială, din care Alfred Simonis, în cazul în care nu se materializează transferul, va ieși extrem de șifonat, deoarece ar atinge ridicolul egalat doar de Alin Nica de la PNL Timiș, alias Tăranul din Dudeștii Noi, care spunea că secretarul general adjunct al Guvernului, penelistul Bogdan Ghelbere, nu va fi schimbat din funcție, lucru care s-a întâmplat însă.

În al doilea rând, cine ar mai avea vreo încredere sau ar mai asculta cele spuse de șeful PSD Timiș, Alfred Simonis, dacă un individ din Săcălaz, fie el și primar, l-a dus de nas într-un asemenea hal? 

De la unul precum Nicu Viorel nu există așteptări, fiind un vânzător de brânză în Badea Cârțan, cunoscut ca un zbuciumat zurbagiu, pus mereu pe scandal și părând a fi un individ extrem de conflictual, pe care mai mult ar trebui să îl eviți decât să ți-l dorești în casă, însă șeful PSD Timiș, indiferent de numele său, să anunțe un transfer în absența transferatului asta depășește orice limită a jocurilor sau glumelor politice, fiind mai degrabă o chestiune care îl aruncă în derizoriu, un demers neserios, dovadă a unui infantilism politic. 

În acest mod ne putem aștepta ca PSD Timiș să anunțe transferul primarului din Londra sau Tokyo, deși s-ar potrivi mai bine în context transferul primarului Vasile din Las Fierbinți, Săcălazul fiind deja cunoscut pe harta Timișului ca un balamuc cu Nicu Viorel primar. La fel, PSD Timiș poate deveni repede un fel de bar de-al lui Bobiță, la care primarul, în acest caz Vasile, merge să bea o bere gratis, să schimbe două vorbe cu Giani și pleacă fericit că a primit și fursecuri.

Lăsând însă gluma la o parte, ce face Alfred Simonis dacă Nicu Viorel anunță că nu se (mai) transferă la PSD?

Ce s-ar întâmpla în aceste condiții cu primarii PNL cu care șeful PSD Timiș negociază actualmente trecerea la formațiunea social-democrată dacă liderul PSD dovedește că nu se ține de cuvânt, face glume proaste și promisiuni neacoperite?

Va mai fi Sorin Grindeanu, care negociază și el cu diverși primari, nașul finului său pentru a treia oară dacă finul o va da în bară “big time”, vorba “echipei câștigătoare”?

În final, imaginați-vă că Florentino Perez convoca o conferință de presă să anunțe transferatul lui Ronaldo la Real Madrid, vă imaginați că o făcea în absența lui Ronaldo?

Recomandările noastre

Cele mai citite articole