Primăria Săcălaz se poate înscrie lejer printre campioanele cumpărăturilor neesențiale de Crăciun.
Buletin de Timișoara v-a arătat până acum cum Primăria Giarmata a aruncat 20.000 de lei pentru un sondaj de opinie, cum Primăria Dudeștii Noi a cheltuit aproape 100.000 de lei în ultimii trei ani pe dulciuri sau cum Primăria Remetea Mare a cumpărat trei indicatoare rutiere cu 30.000 de lei.
Nici Primăria Săcălaz nu face excepție și mulțumim cititorilor care ne-au sesizat situația din comuna lor.
Așadar, noua administrație Nicu Viorel, care conform unor comentatori din mediul online, beneficiază de protecția și susținerea șefului PNL Timiș, Alin Nica, s-a pregătit temeinic să întâmpine sărbătorile de iarnă.
Lista cumpărăturilor în disprețul banului public este una impresionantă.
Astfel, așa cum puteți vedea în fotografiile de la finalul articolului, beculețele, ghirlandele și sistemele luminoase au costat aproape 90.000 de lei.
Primăria Săcălaz a cumpărat prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice un înger luminos care a costat 6.000 de lei, mai multe bannere luminoase care au costat 7.500 de lei, pe care să fie scris “La mulți ani!“, țurțuri luminoși de aproape 53 de mii de lei și o cupolă luminoasă de peste 22 de mii de lei.
Pentru ca nota de plată să fie completă, administrația locală a cumpărat cu 75.000 de lei și un panou publicitar LED deoarece “pe el se vor putea proiecta imagini publicitare si informative, videoclipuri sau imagini fix“, se arată în descrierea de pe SICAP.
Reamintim, că Primăria Săcălaz va lua un credit de 14 milioane de lei deoarece nu a avut bani să ofere cetățenilor utilitățile de bază – străzi, apă și canal. Noroc că pentru sclipici s-au găsit bani.
Buletin de Timișoara va prezenta în continuare lista cumpărăturilor de Crăciun și de la alte administrații locale. Urmează să vedeți cine a cumpărat petarde de zeci de mii de lei.