Cu un culoar al lucrărilor de aproape 25.000 mp, proiectul strategic al Primăriei Timișoara de construire a podului Solventul necesită exproprierea unei suprafețe de peste 2.200 mp. Coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică „C9 b Inelul IV Vest: conexiunea Str. Gării – Bd. Dâmbovița” a fost supus votului în ședința de marți a Consiliului Local.
Proiectul a fost votat în unanimitate.
Exproprierea terenurilor necesare pentru construirea podului Solventul este realizată în baza Legii nr. 255/2010, iar procedura include o suprafață de 2.214 mp și construcțiile aferente, care au o suprafață totală de 550 mp. Acestea se află în proprietatea a opt persoane fizice și a unei persoane juridice. Suma pe care o va primi fiecare proprietar a fost stabilită de un expert independent, membru al Asociației Naționale a Evaluatorilor Autorizați din România, prin raportare la grilele notariale, la care s-a adăugat un prejudiciu, potrivit legii, a transmis Primăria Timișoara.
Valoarea totală a despăgubirilor pentru terenul intravilan se ridică la 1.426.663,96 lei, iar valoarea totală a despăgubirilor pentru construcții este de 4.403.516,20 lei.
Sumele vor fi suportate din bugetul local.
“Pentru Timișoara, acest proiect este unul istoric, deoarece nu avem doar construcția primului pod după Revoluție, ci și prima expropriere pe care administrația locală o face de când trăim în democrație. Deși aceste proceduri sunt extrem de sensibile, sunt imperios necesare. Vedem în fiecare zi malformații ale modului în care orașul a fost construit în timp, iar dacă dorim ca Timișoara să se dezvolte ca o metropolă prosperă și sustenabilă, atunci acest instrument al exproprierii pentru utilitate publică va trebui să fie folosit cât mai des. Deja lucrăm la următoarele proiecte, care vor conține, de asemenea, exproprieri. Nu mai vreau să vedem în Timișoara, peste zece ani, case construite în drum sau zone blocate de dezvoltarea haotică”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.
Potrivit legii, exproprierea se realizează pe baza sumelor aprobate de Consiliul Local, iar investiția poate demara, astfel că eventualele procese generate de nemulțumirea privind despăgubirile nu vor afecta derularea lucrărilor.
Podul Solventul este primul pod rutier construit peste Bega după mai bine de 30 de ani, iar valoarea investiției Primăriei Timișoara este estimată la aproximativ 220 de milioane de lei.
Conexiunea Str. Gării – Bd. Dâmbovița este parte a inelului IV și, alături de alte investiții ale municipalității, respectiv modernizarea Căii Bogdăneștilor, pasajul Solventul și drumul peste platforma industrială, asigură o nouă rută de legătură pe direcția Nord-Sud.