Drumurile județene din Timiș au ajuns sub comanda unui fost militar – fost șef la transfuzii sanguine și resurse umane, colecționar de monede de aur

Administrația PNL a Consiliului Județean Timiș a organizat în toamna trecută un concurs de recrutare în funcția publică de conducere vacantă de director executiv la Direcția de drumuri și poduri județene.

Potrivit documentelor de pe site-ul CJ Timiș concursul s-a desfășurat în data de 8 noiembrie 2022, proba scrisă și 17 noiembrie interviul.

Rezultatul concursului a fost postat pe site-ul CJ Timiș pe data de 9 noiembrie 2022 și actualizat pe data de 17 noiembrie 2022.

Curios este că documentul care însoțește anunțul rezultatului final are data de înregistrare data de 21 noiembrie, deci cu patru zile după data la care a fost postat pe site-ul administrației județene, deși a existat și o perioadă de contestații, de unde decurge întrebarea: de unde știau cei care au postat rezultatul în 17 noiembrie ce va scrie în documentul final din 21 noiembrie? Oare la CJ Timiș este posibilă călătoria în timp?

Din anunțul final nu reiese cine a câștigat concursul , deoarece sub acoperirea GDPR nu este publicat decât numărul dosarului candidatului care s-a înscris, nu și numele său.

Însă, din structura organizatorică a CJ Timiș de pe site-ul administrației județene putem afla că Direcția de drumuri și poduri județene este condusă de un anume Cristian Mincă, de unde rezultă că acesta a câștigat concursul organizat pe 8 noiembrie 2022.

Cine este Cristian Mincă, șeful drumurilor județene din Timiș?

Cristian Mincă este fost militar în cadrul Spitalului Militar Timișoara, manager de Resurse Umane și fost locțiitor al șefului Centrului de Transfuzii Sanguine din cadrul Ministerului Apărării Naționale, potrivit datelor publicate pe LinkedIn.

Potrivit declarației de avere, Cristian Mincă a încasat anul trecut, până la data angajării în Consiliul Județean Timiș, o soldă de peste 115.000 de lei de la Unitatea Militară, nr. 02379, București, str. Mircea Vulcănescu, adică de la Centrul de Transfuzie Sanguină al Ministerului Apărării  Naționale ,,Col. prof. dr. Nicolae Nestorescu”, care a fost ultimul său loc de muncă înainte de a deveni funcționar public în cadrul CJ Timiș, deci un nou pensionar care cumulează pensia cu salariul.

Buletin de Timișoara a solicitat Consiliului Județean Timiș, printr-o cerere potrivit legii 544 privind liberul acces la informii de interes public, un CV complet al directorului Cristian Mincă pentru a ne edifica ce anume poate califica un fost miliar să ocupe poziția de șef al drumurilor județene, într-o instituție civilă.  Consiliul Județean Timiș a refuzat să pună la dispoziția opiniei publice CV-ul directorului Cristian Mincă invocând faptul că nu este de interes public, ci este document “cu caracter personal“, deși acesta este plătit din bani publici, cu sume cuprinse între 10 și 12.000 de lei lunar, cât este media salariului unui director în cadrul administrației județene din Timiș.

Interesant este că soția directorului, Cristian Mincă, Delia Maria Mincă, este medic în cadrul Spitalului Județean Timișoara, așa cum reiese din aceeași declarație de avere, unitate medicală care patrimonial se subordonează Consiliului Județean.

Mai exact este medic coordonator la… Unitatea de Transfuzii Sanguine Bega.

Potrivit declarației de avere din 2020, aferentă veniturilor din 2019, deși era medic al Spitalul Județean Timișoara, Delia Maria Mincă, a fost plătită cu gărzi la Spitalul Militar Timișoara, acolo unde, conform aceluiași document, soțul său figura ca angajat.

Totodată, cei doi soți au bijuterii și monede de aur, adunate în perioada 1998-2019, de peste 5.000 de euro.

O serie de întrebări privind acest caz rămân valabile:

– de ce ascunde CJ Timiș informațiile privind cariera lui Cristian Mincă?

– care este totuși parcursul profesional al directorului Cristian Mincă, cu atât mai necesar cu cât este fost militar care “defilează“ acum printre civili?

– ce caută un fost militar pe o poziție de funcționar public cu funcție de conducere într-o instituție civilă?

– care este rolul și scopul acestei angajări? Se ascunde o “misiune“ în spate?

Întrebări care vor rămâne fără răspuns datorită lipsei de transparență a conducerii PNL a CJ Timiș.  

Se închide traficul pe Mihai Eminescu

Primăria Timișoara anunță că se închide traficul rutier pe b-dul. Mihai Eminescu, tronsonul cuprins între  b-dul. Revoluției din 1989 și str. Michelangelo pentru asfaltare. „Comisia de circulație de la nivelul…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole