Pompierii cărășeni au intervenit, la sfârșit de an, pentru stingerea unui incendiu izbucnit în localitatea Marga, care a cuprins mai multe gospodării.
„La fața locului a intervenit Detașamentul de Pompieri Caransebeș, cu trei autospeciale de stingere. Pentru sprijin, au fost alocate forțe și mijloace suplimentare din cadrul Detașamentului de Pompieri Reșița, care a intervenit cu o autospecială de stingere și o autospecială de primă intervenție și comandă, cu un total de 16 militari, o autospecială a SVSU Oțelu Roșu, cu un echipaj, și un echipaj din cadrul SVSU Băuțar, precum și o autospecială SMURD cu echipaj medical”, a transmis ISU Caraș-Severin.
În urma incendiului, două case au ars complet, iar o a treia a fost grav afectată, pe o suprafață totală de peste 500 de metri pătrați. Incendiul este localizat, iar pompierii acționează în continuare pentru lichidarea focarelor și înlăturarea efectelor negative produse.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, însă pagubele materiale sunt considerabile.
