VIDEO. Vest: incendiu la Primăria Oravița – clădirea se află în reabilitare – zece muncitori se aflau în imobil fiind cazați temporar în sediul instituției  

Un incendiu a izbucnit marți seară la sediul Primăriei Oravița, județul Caraș-Severin, afectând etajul întâi al clădirii și extinzându-se ulterior la etajul al doilea. Zece muncitori cazați temporar în imobil, unde se desfășurau lucrări de renovare, au fost evacuați în siguranță, fără a se înregistra victime.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, pompierii militari au fost alertați printr-un apel la numărul unic de urgență 112 cu privire la izbucnirea incendiului la etajul 1 al clădirii. La fața locului au intervenit forțe din cadrul Secției de Pompieri Oravița, cu două autospeciale și opt subofițeri, sprijinite de Detașamentul de Pompieri Reșița, cu două echipaje și două autospeciale de intervenție.

ISU precizează că incendiul s-a manifestat cu flacără deschisă, fiind localizat în cursul intervenției. Aproximativ zece muncitori, aflați în clădire pentru lucrări de reabilitare și cazați temporar în imobil, au fost evacuați preventiv, în condiții de siguranță.

Un reprezentant al Primăriei Oravița a declarat că focul ar fi izbucnit la etajul întâi și că situația a fost adusă sub control. Acesta a subliniat că imobilul se află în prezent în predarea constructorului, astfel că toate cheltuielile și eventualele pagube vor fi suportate de firma care execută lucrările de reabilitare, nu de primărie sau de Consiliul Local. Potrivit aceleiași surse, cele mai mari pagube sunt la nivelul camerelor afectate, în special din cauza distrugerii materialelor aflate în interior, clădirea fiind în plin proces de renovare, cu lucrările nefinalizate atât la interior, cât și la exterior.

Autoritățile urmează să stabilească, după stingerea completă a incendiului, cauza producerii acestuia și amploarea exactă a pagubelor.

Recomandările noastre