Tâlhărie pe podul Michelangelo din Timișoara. Doi bărbați au fost reținuți
Doi bărbați de 18 și 23 de ani au fost reținuți după o tâlhărie pe podul Michelangelo din Timișoara. Victima a fost agresată, iar prejudiciul recuperat.
Un tânăr de 21 de ani a fost agresat și tâlhărit, în noaptea de duminică spre luni, pe podul Michelangelo din Timișoara. Polițiștii au identificat în aceeași zi doi suspecți, de 18 și 23 de ani, care au fost reținuți pentru 24 de ore.
Potrivit polițiștilor, incidentul a fost semnalat în 13 septembrie, în jurul orei 02:30, când o persoană a fost găsită căzută la pământ pe podul Michelangelo.
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Timișoara au stabilit, în urma verificărilor, că tânărul de 21 de ani ar fi fost agresat fizic de două persoane. Ulterior, suspecții i-ar fi sustras telefonul mobil și portofelul în care se afla suma de 100 de lei.
Victima a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În urma activităților desfășurate de polițiști, cei doi bărbați bănuiți de comiterea faptei, în vârstă de 18 și 23 de ani, au fost depistați în aceeași zi, în jurul orei 08:00, în Timișoara și comuna Ghiroda.
Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru tâlhărie calificată, cercetările fiind efectuate sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.
Persoanele cercetate beneficiază, pe parcursul întregului proces penal, de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de lege, precum și de prezumția de nevinovăție.
