VIDEO. Un bărbat prins în flagrant în Timișoara când vindea 2 kg de cocaină în valoare de 70.000 de euro – a fost prins şi cel care îi livrase drogurile

Poliţiştii şi procurorii DIICOT din Timişoara au prins în flagrant delict un bărbat care a vândut 2 kilograme de cociană în valoare de 70.000 de euro. De asemenea, a fost prins şi cel care îi livrase acestuia drogurile.

La data de 12 februarie 2024, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, au documentat activitatea infracţională a doi bărbaţi, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. Astfel, unul dintre aceştia a fost prins în flagrant delict, în municipiul Timişoara,  în timp ce ar fi vândut 2 kilograme de cocaină (drog de mare risc), cu 70.000 de euro, cantitate livrată de celălalt bărbat”, se arată într-un comunicat de presă, de vineri, al IPJ Timiş.

Procurorii DIICOT Timişoara au dispus reţinerea celor 2 persoane, pentru 24 de ore, iar apoi judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole