Acțiune a jandarmilor în Piața Flavia: parfumuri și ochelari contrafăcuți, confiscate
În 17 august 2025, jandarmii din cadrul Grupării Mobile „Glad Voievod” Timișoara au desfășurat o acțiune punctuală în Piața Flavia din municipiu, vizând prevenirea și combaterea comerțului ilicit cu produse contrafăcute.
Pe durata verificărilor, au fost depistate șase persoane care ofereau spre vânzare articole susceptibile a fi contrafăcute. În urma intervenției, jandarmii au ridicat în vederea confiscării:
- 103 parfumuri
- 5 perechi de ochelari de soare
Valoarea totală a bunurilor se ridică la aproximativ 21.400 de lei.
Documentele de constatare au fost întocmite conform Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, iar bunurile confiscate au fost înaintate autorităților competente pentru continuarea cercetărilor.
Reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara transmit că astfel de acțiuni vor continua, cu scopul de a menține un climat de siguranță și de a preveni comerțul cu produse contrafăcute.
