VEST: patru polițiști examinatori de la Serviciul Permise și Înmatriculări Arad urmăriți penal de DNA – au luat mită între 200 și 400 de euro pentru un permis de conducere

Procurorii DNA Timișoara au dispus urmărirea penală față de patru polițiști din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Arad fiind acuzați că au luat mită de la mai mulți candidați la examenul de permis auto pentru a fi ajutați să promoveze proba practică pentru obținerea permisului de conducere.

Marți dimineață, ofiţeri din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie – Serviciul Judeţean Anticorupţie Arad au descins la sediul Serviciului Public Comunitar Permise de Conducere şi Înmatriculări Vehicule din municipiul Arad.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Timișoara au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții Mironescu Vasilică-Bogdănel – comisar șef de poliție, Bezergheanu Daniel – comisar de poliție, Gherheș Ioan – inspector principal de poliție și Stoica Ionuț-Tiberiu – agent șef de poliție, la data faptelor și în prezent polițiști examinatori în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Arad, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită„, transmite DNA Timișoara.

Conform procurorilor, în perioada octombrie 2022 – martie 2023, cei patru suspecți, în calitate de polițiști examinatori în cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Arad, ar fi pretins și primit de la mai mulți candidați la examenul de permis auto (prin intermediul unor instructori auto) sume de bani cuprinse între 200 și 400 de euro pentru a fi ajutați să promoveze proba practică în vederea obținerii permisului de conducere.

În concret, candidații la examenul de permis auto ar fi dat sumele respective de bani instructorilor pentru promovarea probei practice, care la rândul lor le-ar fi lăsat în compartimentul portierei dreapta față a autoturismului cu care se desfășura proba practică, iar la finalul probei, înainte de a se da jos din autoturism, polițiștii examinatori ar fi luat sumele astfel lăsate și i-ar fi declarat admiși pe aceștia. În cauză se desfășoară acte de urmărire penală și față de alte persoane„, mai transmite DNA Timișoara.

Foto: ȘtirileProTv.ro

Ard câmpurile Timișului

ISU Timiș a avut 53 de intervenții la incendii de miriște și vegetație uscată în primele 11 zile ale lunii iulie. Temperaturile crescute înregistrate în ultima perioadă au favorizat creșterea…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole