Compania Colterm, aflată în insolvență, a anunțat că peste 2 kilometri de rețea de apă caldă va fi înlocuită anul acesta.
Potrivit administratorului special, Cristian Amza, în 2023 au fost deja înlocuiți 1.5 kilometri de conducte de recirculare.
“În cursul anului trecut, s-au finalizat lucrările demarate pe rețelele de termoficare, prin proiectul cu finanțare europeană intitulat „Retehnologizarea sistemului centralizat de termoficare din Municipiul Timișoara în vederea conformării la normele de protecția mediului privind emisiile poluante în aer și pentru creșterea eficienței în alimentarea cu căldură urbană Etapa II”. S-au efectuat reabilitări pe două loturi de rețele, primare și secundare, în lungime totală de 29.680 metri, din care, 9.183 metri pe Lotul 1 – Rețele Primare, și 20.497 metri pe Lotul 2 – rețele secundare de termoficare. Știm că mai sunt o serie de probleme de rezolvat, iar una dintre acestea este apa caldă. Pentru îmbunătățirea paramentrilor de furnizare a apei calde, în 2023 am efectuat o serie de lucrări de reparații și înlocuiri conducte de recirculare, pe o lungime de aproximativ 1.500 de metri. Rezultatul a fost creșterea confortului abonaților noștri prin diminuarea timpilor de așteptare pentru încălzirea apei. Pentru 2024, ne propunem să continuăm reabilitarea conductelor de recirculare, urmând să înlocuim încă 2.000 de metri de rețea“, a declarat Cristian Amza.