Primăria Timișoara: lucrările de reparații de pe strada Gh. Pop de Băsești avansează

Carosabilul a fost decopertat pe strada Gh. Pop de Băsești, iar pe cele două benzi de pe axul drumului a fost turnat primul strat de asfalt de către Societatea Drumuri Municipale.

“Astăzi se pune emulsia și urmează să fie turnate primele straturi și pe benzile exterioare ale drumului. Trotuarul pe tronsonul dinspre Gară spre Podul Muncii de pe partea stângă a carosabilului a fost complet reparat. Trotuarul din dreapta, care a fost reparat acum aproximativ 2 ani a avut parte de intervenții minore, la marginea cu carosabilul“, transmite municipalitatea.

Alte intervenții pe parcursul zilei de astăzi au loc pe: Str. Martir Leontina Binciu, Str. Feleacul, Str. Cuvin, Str. Legumiculturii, Str. Martir Ovidiu Munteanu, Str. Măcin, Str. Paul Morand, Calea Șagului – Zona METRO, Str. Frunzei/ Str. Nicolae Leonard, Str. Retezat, Str. 1 Decembrie, Calea Buziașului, Str. Sf. Rozalia

Recomandările noastre

Cele mai citite articole