Timișoara: Colterm a început furnizarea agentului termic la cerere – primesc căldură unitățile medicale, școlile, grădinițele și centrele sociale

Colterm a început furnizarea agentului termic, la cerere, către unitățile medicale, școli, grădinițe și centre sociale. În paralel, echipele companiei intervin acolo unde apar probleme odată cu pornirea probelor în rețea.

Stadiul pregătirilor:

– Reparațiile la al treilea cazan din CET Sud au fost finalizate;

– În depozite se află 45.516 tone de cărbune și 60.572 MWh de gaz, cu contracte încheiate pentru necesarul sezonului rece;

– Obligațiile de mediu pentru anul 2024 au fost îndeplinite integral, prin conformarea a peste 211.000 certificate de emisii.

Investiții și achiziții:

– Repararea CAF 4 (6,5 milioane lei);

– Cumpărarea a 40.000 certificate de emisii.

Conducerea Colterm transmite că principala preocupare rămâne menținerea unor costuri de producție cât mai reduse, prin folosirea atentă a resurselor, atragerea de venituri suplimentare și negocierea de contracte avantajoase. Totodată, compania își propune readucerea societății la un echilibru financiar stabil.

Ne pregătim sezonul rece cu responsabilitate față de cetățeni și resurse”, a transmis Colterm.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole