Ieri, 18 aprilie, a fost ultima zi în care cei care doresc să devină manager de cartier și-au depus candidatura pentru cele șase posturi scoase la concurs de Primăria Municipiului Timișoara.
“Cei doisprezece candidați care au îndeplinit condițiile cerute pentru a participa la procesul de selecție pentru Serviciul Guvernanță Participativă și Management Cartiere vor susține următoarele probe planificate în calendarul de concurs, astfel: competențe lingvistice de comunicare în limbi străine (citit, scris, vorbit), în data de 28 aprilie 2022, ora 08:30; competenţe în domeniul tehnologiei informației, în 28 aprilie 2022, ora 10:00; proba scrisă va avea loc în aceeași zi, la ora 11:00; interviul are loc în data de 3 mai 2022, de la ora 10:00. Toate probele de concurs se vor desfășura la sediul instituției din Bd. C.D.Loga nr.1. Fiecare dintre acestea are caracter eliminatoriu“, se arată într-un comunicat al municipalității.
Posturile de manager de cartier din cadrul Serviciului Guvernanță Participativă și Management Cartiere sunt pe perioadă nedeterminată.