Șeful PNL Timiș, Alin Nica, pregătit să redevină primar la Dudeștii Noi – își face sens giratoriu în sat pe banii Consiliului Județean

Momente halucinante astăzi în centrul comunei Dudeștii Noi, demne de județele Vaslui sau Teleorman, unde fostul primar, Alin Nica, actualmente șef al PNL Timiș, nu se știe cât timp, și șef al CJ Timiș, maximum până în toamna viitoare, a inaugurat lucrările la un sens giratoriu amplasat chiar în centrul satului unde locuiește.

Momentul, istoric, a presupus o conferință de presă organizată la fața locului, unde s-a amenajat și un panou informatic cu detalii despre investiția, la fel, istorică.

Lucrarea este realizată pe banii Consiliului Județean Timiș, instituție pe care Alin Nica se presupune că o administrează, că de condus nu poate fi vorba din moment ce și-a delegat aproape toate atribuțiile, și costă 1,5 milioane de lei.

Investiția este executată de firma tatălui consilierei personale a lui Alin Nica, așa cum puteți citi AICI și ar trebui finalizată în șase luni.

Dorim să creștem gradul de siguranță al participanților la trafic, să rezolvăm și problemele de conectivitate și mobilitate pe care diferitele zone le au. Constructorul va asigura toate cele necesare astfel încât circulația să nu fie blocată, la fel cu atunci când a realizat sensul giratoriu de la intersecția cu DN6“, a declarat fostul primar de la Dudeștii Noi, Alin Nica.

Alături de șeful PNL Timiș la panoul amenajat în centrul satului pentru vizita istorică a primului fiu al satului, probabil abia trezit din somn deoarece locuiește la câteva case depărtare de locul vizitei, a stat actualul primar PNL din Dudeștii Noi, Ion Goșa, care este cercetat de Agenția Națională de Integritate pentru conflict de interese deoarece are nevasta angajată în primărie.  

Reamintim că șeful PNL și CJ Timiș, Alin Nica, a fost declarat în conflict de interese de către ANI, care a înaintat Parchetului General și două dosare penale pe numele său pentru fals în declarații și folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane.

Investiția în sensul giratoriu poate anunța că Alin Nica a intrat în campanie electorală pentru a recâștiga funcția de primar la Dudeștii Noi, deoarece incompetența dovedită la Consiliul Județean și denunțată de toate partidele politice nu îl mai recomandă decât pentru întoarcerea, cu coada între picioare, în satul său, unde se poate învârti ca un titirez în sensul giratoriu făcut pe banii tuturor cetățenilor din județ.  

Recomandările noastre

Cele mai citite articole