Sa vină viitura – barajele rezistă, asigură Administraţia Bazinală Apele Banat

Administraţia Bazinală Apele (ABA) Banat a verificat toate cele 63 de baraje de importanţă C şi D (normală şi redusă) aflate în Spaţiul Hidrografic Banat, dintre acestea doar barajul Oraviţa Mică neîndeplinind condiţiile de siguranţă, întrucât acolo se derulează lucrări de punere în siguranţă, a declarat, joi, directorul instituţiei, Marius Ungurean.

Dintre cele 63 de baraje de importanţă C şi D, 42 de se află în administrarea ABA Banat, iar 21 sunt ale altor deţinători (autorităţi publice locale, instituţii publice, agenţi economici, persoane juridice).

În urma controalelor, barajele aflate în administrarea ABA Banat au toate avizele tehnice şi funcţionează în condiţii de siguranţă, cu excepţia barajului Oraviţa Mică, unde lucrările de punere în siguranţă sunt în derulare, conform programului de investiţii. S-a mai constatat că sunt baraje deţinute de autorităţi publice locale, care au probleme cu actele de reglementare şi altele care încă nu au îndeplinit măsurile dispuse de expertiza tehnică în exploatarea barajelor, măsuri obligatorii înainte de obţinerea autorizării de funcţionare. În această situaţie sunt Barajul Mailat, al acumulării permanente Mailat, care aparţine de Primăria Vinga; deşi are autorizaţie de funcţionare în siguranţă, nu a îndeplinit măsurile dispuse prin expertiza barajelor (reabilitare echipamente hidromecanice, executare lucrări de întreţinere, refacere din confecţii metalice a protecţiei în jurul turnului de manevră etc). Au fost lăsate măsuri pentru a îndeplini cât mai urgent condiţiile tehnice precizate în expertiză„, a spus Marius Ungurean.

De asemenea, barajul Mărghitaş, al acumulării permanente cu acelaşi nume, care aparţine de Primăria Anina şi care are expirată autorizaţia de funcţionare în siguranţă va urma să o reînnoiască urgent.

Barajul Liebling, având ca deţinător pe SC Agrar Liebling Timiş 2015 SRL, are o acumulare nefuncţională (este secată) din 2006, fiind avariată din cauza viiturilor din anii 2005 şi 2006. Până vor începe lucrările de reparaţii la baraj, a fost stabilită ca măsură întreţinerea secţiunii de scurgere în zona avariei în baraj.

În zona Banatului, echipele formate din angajaţi ai Inspecţiei Bazinale de Apă Banat şi Exploatare Lucrări Hidrotehnice au început acţiunea de control (…). Toate măsurile de îndeplinit lăsate vor fi urmărite de colegi pentru a avea garanţia că deţinătorii barajelor vizate vor asigura funcţionarea în siguranţă a obiectivelor hidrotehnice, la termenele stabilite de comun acord„, a mai menţionat Marius Ungurean.  

Recomandările noastre

Cele mai citite articole