PSD și USR Timiș solicită demiterea administratorului public al Consiliului Județean – Marian C. Vasile găsit vinovat de eșecul proiectului de extindere la patru benzi a drumului prin Dumbrăvița

Consiliul  Județean Timiș a aprobat marți, 28 februarie, modificarea proiectului și a costului privind  proiectul de extindere la patru benzi a drumului prin Dumbrăvița până la autostrada A1.

Nou cost este de 154 de milioane de lei, pe care Buletin de Timișoara l-a denumit o adevărată “bombă cu ceas“.

În urma ședinței de Consiliu Județean au apărut noi contestări la adresa administrației PNL a CJ Timiș, mai exact a șefului administrației Alin Nica și a administratorului public, Marian C. Vasile către care și-a delegat aproape toate atribuțiile.

Astfel, PSD Timiș, prin vocea consilierului județean Ioan Șorincău, solicită demiterea administratorului public al Consiliului Județean , Marian C. Vasile.

Am citit reacția consilierilor județeni USR la situația existentă la lucrarea pe fonduri europene legată de DJ 691 – sectorul de la Timișoara până la autostrada A1. Așa cum am susținut și noi, grupul de consilieri PSD, pericolul de a suporta de la bugetul CJT a întregii finanțări pentru realizarea acestui sector de drum este imens și iminent. Mai mult, dânșii au pus degetul pe rană și au identificat și principalul vinovat. Eu personal nu pot să-i pronunț sau să-i scriu numele, pentru că nu merită să fac acest lucru. PS. România a scăpat de MCV, îl sfătuiesc și pe domnul președinte Alin NICA să scape și CJT-ul de ceva similar. Purtătorul de servietă al domnului ROBU l-a trădat fără ezitări pe acesta, și tot fără ezitare va trăda în continuare. Așa cum, de exemplu, a trecut nonșalant de la mediu la folclor“, a susținut Ioan Șorincău.

Grupul consilierilor USR, deși a votat alături de administrația PNL proiectul privind modificarea proiectului și a costului, au susținut ulterior printr-un comunicat de presă, că CJ Timiș este într-un pericol iminent de a pierde finanțarea europeană pe acest proiect, iar vinovații principali sunt Alin Nica și Marian Vasile.

Trebuie să tragem un semnal de alarmă serios: Consiliul Județean Timiș este în pericol de a pierde finanțarea europeană pentru DJ 691, drumul ce leagă Timișoara de autostrada A1 prin Dumbrăvița! USR Timiş a atras atenția încă din 2021, că execuția drumului de la Dumbrăvița stagnează, iar contractul trebuie reziliat. Acest lucru ar fi relansat de atunci proiectul și nu am fi ajuns în situația critică de acum. Proiectul a fost gestionat de administratorul public, Marian Vasile, iar starea dezastruoasă în care se află acum proiectul i se datorează. Rezilierea contractului a venit abia în septembrie 2022, la mai mult de un an de la momentul în care USR Timiş a propus această soluție: mai mult de un an pierdut, în care nu s-a lucrat aproape nimic! Cum se justifică administrația județeană PNL în faţa timișenilor care și-au stricat mașinile și au îndurat cozi enorme un an întreg din cauza ignoranței lor? Data limită oficială până când lucrările pot fi decontate prin fonduri europene este 31 decembrie 2023, iar cel mai optimist calendar propus ieri în plenul Consiliului Județean depășește cu mai mult de 5 luni această dată. Ceea ce ar putea fi cea mai mare și mai importantă investiție a Consiliului Județean Timiș se poate transforma într-un eșec istoric datorită inacțiunii lui Alin Nica și Marian Vasile!”, arată USR Timiș.

La rândul său, liderul grupului consilierilor PSD din Consiliul Județean, Alexandru Iovescu, a susținut că șeful CJ Timiș, Alin Nica, nu dă niciun semn de responsabilitate și dă vina pe alții.

Îmi doresc modernizarea DJ 691, este unul dintre cele mai importante proiecte pentru județ, dar costul va fi unul uriaș! În plenul CJ Timiș de astăzi a trecut proiectul prin care se dublează bugetul pentru DJ 691 și este asumată finalizarea investiției din bugetul propriu al CJT. Asta în condițiile în care, mai mult ca sigur se va pierde finanțarea europeană din cauza modului în care administrația Nica a gestionat acest proiect major pentru județ, lăsat cu lucrările începute de către conducerea PSD a CJ Timiș, în 2020. Președintele CJ Timiș aplică în continuare strategia „alții sunt de vină” și nu dă niciun semn de responsabilitate. Am propus în plen ca suplimentarea valorilor proiectului și asumarea finalizării, după decembrie 2023, să fie facută responsabil, după ce avem finalizată licitația pentru tronsonul 2 de la A1 la centură și după ce avem proiectul tehnic cu noile valori pentru trosonul 1 – centura, Dumbrăvița, Timișoara. Nu s-a dorit și vom plăti cu toții incompetența acestei administrații!“, a declarat Alexandru Iovescu.

PNL Timiș și Alin Nica se apară spunând că au ținut ședințe pe acest subiect care pot fi dovedite cu minutele existente.

Referitor la comunicatul transmis de consilierii județeni USR cu privire la modernizarea DJ691: Consiliul Județean Timiș reamintește consilierilor USR informațiile aduse de mult la cunoștința publicului larg cât și a plenului CJ Timiș: proiectul de modernizare DJ691 a fost salvat chiar ieri de către administrația Nica, în cadrul plenului la care au participat și consilierii județeni USR, semnatari ai comunicatului de presă; actuala conducere a CJ Timiș a preluat un proiect cu deficiențe majore pe partea de proiectare și contracte dezvantajoase semnate de fostul președinte CJ Timiș, Călin Dobra. Consilierii USR spun că am amânat rezilierea contractului cu constructorul, însă, nu iau în considerare că orice reziliere trebuie făcută conform legii, altfel instituția riscă procese costisitoare și blocarea pe termen nedefinit a șantierului în cauză. Aparatul de specialitate al CJ Timiș format din profesioniști cu experiență, acționează în beneficiul cetățenilor și al instituției, deblocând situații administrative, nu acționând populist, ca reacție la diverse atacuri politice. O reziliere se face doar cu un puternic temei legal, nu orientativ după cum se vede cu ochiul liber, pe șantier. În ultimii 20 ani, nu s-a reziliat niciun contract major în cadrul unui proiect de execuție în derulare, cu fonduri europene. Noi ne-am asumat! Am căutat nenumărate soluții pentru rezolvarea deficiențelor de proiectare, de la modul de amplasare al noilor stâlpi la lipsa fondurilor pentru stratul de asfalt, pentru sistemul de iluminat, pentru trecere la nivel cu calea ferată și sistemul de colectare al apelor pluviale. Am coordonat ședințe cu toate părțile implicate, ședințe care pot fi dovedite cu minutele existente și am făcut multiple vizite pe șantier. Constant, am împins înainte execuția lucrărilor și am calculat penalități constructorului” a declarat Marian Constantin Vasile, administratorul județului Timiș. Recomand consilierilor USR să fie mai atenți și mai prezenți în plen, să nu mai participe doar fizic sau online cu camera închisă. Spre deosebire de plenul Consiliului Local Timișoara, la noi, la CJ Timiș nu se taie microfonul, ci se dezbate civilizat, apoi se votează. Consilierii care au ceva de spus, mai ales dacă este de interes pentru județ, pot spune în plen, nu este nevoie de comunicate întârziate, pe punctaj de la partid. După 2 ani și jumătate de la preluarea mandatului, chiar lipsiți de experiență, consilierii USR ar trebui să înțeleagă mai mult din ce se întâmplă în plen și ar trebui să se aplece cu mai multă atenție și considerație asupra muncii și eforturilor aparatului de specialitate al CJ Timiș.  Iar ca răspuns simplu și punctual la intervenția consilierilor USR, spun doar atât: în cazul puțin probabil în care proiectul DJ691 va eșua, cea mai mare parte de vină este la Primăria Timișoara care, ani de zile, a sabotat investiția noastră. Am solicitat în repetate rânduri Primăriei Timișoara să ne predea stâlpii, astfel încât să putem preda întregul amplasament constructorului și să dăm ordin de începere inclusiv pe tronsonul Dumbrăvița, dar refuzul Primăriei Timișoara este binecunoscut. Sper ca de acum încolo, mai ales după ce și-au asumat în scris, colegii de la Primăria Timișoara să se comporte ca parteneri de bună credință” a precizat Alin Nica. Reamintim că, după ultimele ședințe comune, atât ADR Vest cât și echipele tehnice ale partenerilor de proiect au confirmat și susțin viziunea propusă de Consiliul Județean Timiș pentru modernizarea DJ691“, se arată într-un comunicat de presă.

 Răspunsul către Alin Nica a venit chiar din partea fostului președinte al CJ Timiș, Călin Dobra.

Îi reamintesc președintelui PNL, aflat la conducerea CJ Timiș, Alin Nica, faptul că dacă în partidul pe care îl reprezintă se practică atribuirea directă de contracte din bani publici, nu înseamnă că toată lumea face așa!Atribuirea contractului de modernizare a DJ 691 a fost făcută după o licitație publică, a existat o comisie de evaluare a ofertelor, proceduri necunoscute de administrația PNL a județului. Nu am dat niciun contract, cum afirmă actualul președinte CJ Timiș, a existat o procedură care s-a finalizat cu un câștigător.  Nu mai am pretenții de la conducerea CJ Timiș, aceeași care se bălăcărește cu Primăria Timișoara, de 2 ani, pentru niște stâlpi, pe care până la urmă nici nu-i mai mută. Atât s-a putut! Din păcate pentru timișeni!“, a precizat Călin Dobra.

Concluzia pe subiect a pus-o PSD Timiș care consideră că incompetența actualei conduceri a Consiliului Județean Timiș va face ca bugetul Consiliului Județean Timiș va fie blocat pentru mulți ani, iar de aici până la falimentul primei administrații publice județene din România mai este doar un pas.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole