Primarul PNL al comunei Tomești, Costel Medelean: PNL Timiș ar trebui să fie condus de un parlamentar – filiala nu există la nivelul deconcentratelor

Primarul PNL al comunei Tomești, Costel Medelean, este unul dintre cei peste 20 de primari din Timiș care doresc schimbarea conducerii actuale a PNL Timiș.

Edilul se află printre cei care au semnat un memoriu înaintat conducerii partidului în care erau expuse argumentele care stau la baza solicitării de schimbare a lui Alin Nica- președintele PNL Timiș și Dănuț Groza – secretarul general al PNL Timiș, așa cum puteți citi AICI.

Costel Medelean este de părere că actual șef la PNL și CJ Timiș, Alin Nica, nu face față funcțiilor pe care le deține și acuză pierderea funcțiilor de la nivelul deconcentratelor în favoarea PSD Timiș.

Mai mult, primarul din Tomești consideră că PNL Timiș nu are niciun cuvânt de spus la București și de aceea nu sunt promovate proiecte importante de dezvoltare. 

Nu pot să neg că este puțin deranj în filiala PNL Timiș. Am fost unul dintre primarii vocali și sunt unul dintre semnatarii acelei scrisori care s-a trimis la București. Putem spune că există nemulțumiri în rândul primarilor, în rândul membrilor, dar se pare că conducerii centrale de la București îi convine de minune pentru că are un județ mai puțin pe cap care ar cere tot felul de lucruri deoarece în momentul în care ar spune voi aveți o problemă acolo la Timiș rezolvați-o întâi și apoi veniți și cereți lucruri mărețe, nu avem reprezentativitate în partea de Guvern, filiala PNL Timiș susține un secretar de stat pe care nu l-am văzut aici niciodată, și nici nu cred că a fost aici. La fel Alina Gorghiu care este senator de Timiș și este președinta aleasă a filialei Argeș, am văzut pe grupul de whatsapp de primari PNL că încă mai activează când și când, dar nu sunt unul dintre favoriții doamnei Gorghiu și nu știu care este activitatea. Chiar am văzut că organizația PNL Arad a avut o întrunire cu conducerea centrală a partidului cu 1.500 de femei liberale, am mai văzut că a fost o ședință regională în județul Hunedoara, deci Timișul este cam ocolit. Toată lumea așteaptă un sondaj de opinie ca să se clarifice“, a declarat la Tele Europa Nova, primarul PNL al comunei Tomești, Costel Medelean.

PNL Timiș nu există la nivelul instituțiilor subordonate ale ministerelor.

Din punctul meu de vedere PNL nu există în Timiș la partea de deconcentrate, s-a pierdut tot ce s-a putut pierde, au mai supraviețuit câțiva directori pe care poți să îi numeri pe degetele de la o mână. Nemulțumiri sunt multe. Una este acum, recentă, privind netransparența alocărilor de bani din Fondul de Rezervă, care nu a fost transparent pentru că am vrea să știm și noi care au fost criteriile. Plus că fiind unul dintre susținătorii și am fost foarte activ în GRAL, tot ce am condamnat că s-a întâmplat la domnul Robu, acum se întâmplă și mai tare și mai accentuat“, a mai precizat Costel Medelean.

Filiala Timiș ar trebui să fie condusă de un parlamentar.

În primul și primul rând trebuie să contezi la București, pentru că ne place, nu ne place, ora exactă se dă de acolo, toate negocierile, dacă filiala Timiș nu contează acolo nu poți să ai pretenții. Eu în viziunea mea, și îmi aduc aminte când eram membru PD la întâlnirile ședințele de atunci, se spunea că președintele de filială trebuie să fie un parlamentar pentru că acolo se fac jocurile, ei fiind în București. Marilen Pirtea nu știu dacă președinte de filială, dar fiind deputat și având și puterea funcției de rector la UVT, tind să cred că președintele trebuie să fie parlamentar. Dacă ne uităm la filialele de succes președintele de filială este un parlamentar: de exemplu la Arad unde avem primar, președinte de Consiliu Județean, iar șef de filială este Gheorghe Falcă, europarlamentar, avem clujul în aceeași situație, Sălaj la fel, avem Caraș-Severin, unde avem primar, președinte de CJ, și șef de filială este Marcel Vela, parlamentar. Deci toate organizațiile care fac jocurile în PNL sunt distribuite funcțiile de conducere. Eu nu îi contest capacitățile lui Alin Nica, dar fizic, suntem și noi oameni, nu poți să faci față președinte de Consiliu Județean, ai peste 90 de primari, ești vicepreședinte PNL național, trebuie să participi la BNP-uri, ești în Comitetul Regiunilor la Bruxelles, în comisia de infrastructura transporturi, deci tot timpul pe fugă. Și în momentul în care ești pe multe funcții nu poți să te dedici uneia, le faci pe toate pe jumătate de măsură, și plus când ești președinte de filială și ai probleme cu 20 de primari, numai asta îți mănâncă jumătate din timp. Sunt primari de orașe care sunt nemulțumiți și au iești public și au semnat scrisoarea“, a mai adăugat primarul PNL din Tomești.

Reamintim că deputatul PNL Timiș, Marilen Pirtea, a lansat pe data de 11 septembrie 2022 o Scrisoare deschisă în interiorul partidului în are denunța vehement politica de doi ani dusă de “binomul toxic“ Alin Nica & Dănuț Groza care a făcut ca “dacă sutele de tineri înscriși în partid (mulți există doar în hârtii) învață modelul obedienței și al slugărniciei care le oferă accesul la poziții și joburi… atunci PNL Timiș este pe un drum greșit!“.

Scrisoarea a fost urmată la București de o întâlnire a conducerii PNL cu delegația primarilor din Timiș nemulțumiți, în care s-a cerut înlocuirea conducerii actuale a PNL Timiș, așa cum a anunțat primarul orașului Deta, Petru Roman.

Mai mult, un alt document a ajuns în spațiul public care a fost trimis conducerii centrale a PNL și în care se realiza o altă radiografie a dezastrului produs la nivelul PNL Timiș de către Alin Nica și Dănuț Groza, document care poate fi consultat AICI.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole