Dominic Fritz, președintele USR și fostul primar al Timișoarei, reacționează după apariția informațiilor despre dosarul DNA care vizează modul în care administrația locală a gestionat cele 67,8 milioane de lei primite de la Guvern pentru sistemul de termoficare, în iarna 2021-2022. Fritz susține că banii au fost transferați legal către Colterm și critică ancheta, pe care o consideră nejustificată.
„Acum vin și după echipa mea. Se pare că este în lucru un dosar penal la DNA pentru mai mulți oameni din Primăria Timișoara, pentru o dispută contabilă cu Colterm de acum 5 ani, îmbrăcată în cuvântul «deturnare». Doar că, la fel ca multe dosare politice care sunt la modă, nu a furat nimeni niciun ban”, a scris Dominic Fritz.
Fostul primar afirmă că, din informațiile pe care le are, acuzația ar viza presupuse foloase necuvenite în beneficiul municipiului, deși precizează că nu are o calitate în dosar și că nu a primit nicio informare oficială despre acesta.
„Acuzația pare să fie abuz în serviciu pentru obținerea unor foloase necuvenite «în favoarea Municipiului Timișoara». Acolo au ajuns dosarele de corupție în România, că funcționarii sunt acuzați că au favorizat Municipiul pentru care lucrează! Zic că «pare», pentru că nu am nicio calitate în acest dosar și nu am primit nicio informare despre el. Dar cunosc speța și intuiesc despre ce este vorba”, a transmis liderul USR.
Fritz: Banii au fost virați către Colterm conform legii
Dominic Fritz explică faptul că finanțarea guvernamentală a fost acordată în contextul crizei energetice din iarna 2021-2022, când administrațiile locale au primit sprijin pentru plata cheltuielilor aferente sistemelor centralizate de încălzire.
„Pe scurt, în iarna foarte grea 2021/2022, Guvernul României a dat bani orașelor care au sisteme de termoficare, pentru a ușura plățile curente către companiile sau serviciile de termie. Așa și Primăria Timișoara a primit 67 milioane de la Guvern și a virat acești bani mai departe la compania municipală Colterm, conform legii. Ban cu ban. Nu a luat nimeni nimic acasă”, a declarat fostul primar.
Acesta susține că transferul fondurilor a trebuit realizat prin mecanismele legale aplicabile serviciului de termoficare și invocă inclusiv o comunicare scrisă a Ministerului Finanțelor.
„Guvernul nu putea să vireze banii direct companiei, pentru că ar fi fost un ajutor ilegal de stat. La fel și Primăria poate să dea bani legal doar în cadrul contractului nostru de delegare a serviciului de termoficare, avizat de Consiliul Concurenței. Ministerul de Finanțe ne-a dat atunci în scris că putem vira banii doar în contul de «subvenții». Colterm ar fi vrut să primească banii în plus ca un fel de «transfer» suplimentar, în afara contractului existent”, a explicat Dominic Fritz.
În opinia sa, anchetatorii ar considera acum că administrația ar fi trebuit să procedeze diferit, însă Fritz susține că o altă modalitate de transfer ar fi putut genera acuzații în sens contrar.
„DNA pare acum să zică că trebuia să facem altfel atunci. Sunt ferm convins că dacă am fi făcut-o altfel, acum am avea un dosar penal pentru obținerea unor foloase necuvenite în favoarea Colterm și ajutor ilegal de stat. Alte primării, care au făcut-o exact ca noi, nu au nicio problemă cu DNA”, a afirmat fostul primar.
„Ridicol și revoltător”. Fritz critică ancheta
Liderul USR consideră că un eventual dosar penal bazat pe această speță ar afecta încrederea funcționarilor publici și ar descuraja luarea deciziilor administrative.
„Acest dosar, dacă există, este în același timp ridicol și revoltător. Când DNA vine după funcționari care încearcă să-și facă treaba cu bună-credință, în loc să investigheze corupția reală și averile obscene ale unor politicieni, duce în derizoriu toată lupta anticorupție”, a transmis Dominic Fritz.
Acesta a continuat criticile, susținând că teama de anchete penale poate determina funcționarii să evite rezolvarea unor probleme administrative.
„Mai mult, fix ăsta este unul din motivele pentru care România este blocată. Pentru că funcționarii mai bine lasă lucruri nerezolvate în loc să riște să vină cineva după cinci ani să le facă un dosar”, a scris fostul primar.
Fritz a făcut referire și la sprijinul financiar acordat Colterm în timpul mandatului său, precum și la investițiile realizate în rețeaua de termoficare.
„De când am devenit primar, Colterm a primit peste un miliard de lei subvenții din bugetul Timișoarei și am investit sute de milioane de lei în reabilitarea rețelei. Cu toate momentele dificile – neplata certificatelor din anul 2020, înainte să ajung primar, intrarea Colterm în insolvență și întreruperea serviciului pentru cinci zile în octombrie 2021 –, sunt mândru că am reușit să ținem termia din Timișoara nu doar într-o funcționare bună, ci am găsit și soluții reale de salvare pentru viitor. Nicio campanie mediatică sau juridică nu va putea șterge asta”, a conchis Dominic Fritz.
Ce a declarat Ruben Lațcău
Miercuri, Ruben Lațcău, viceprimarul USR care exercită atribuțiile de primar al Timișoarei, a susținut că întreaga sumă de 67,8 milioane de lei primită de la Guvern a fost transferată către Colterm și folosită pentru achiziția de gaze naturale.
„În iarna 2021-2022, Timișoara se confrunta, la fel ca orașele din România și din întreaga Europă, cu o criză energetică fără precedent. Facturile creșteau, prețul la gaz creștea de la o zi la alta, furnizorii cereau plata în avans, iar situația era una critică. Municipiul Timișoara s-a asigurat că în acea iarnă există finanțare, în așa fel încât căldura din casele timișorenilor, din școli și din spitale să poată funcționa în continuare”, a afirmat Lațcău.
Viceprimarul a susținut că administrația a acționat pentru a asigura continuitatea furnizării căldurii, inclusiv prin plata în avans a unor facturi, în contextul creșterii puternice a prețurilor la gaze.
„Atunci când au venit banii de la Guvern, vorbim de o sumă de 67,8 milioane de lei, ne-am asigurat că fiecare leu merge către căldura timișorenilor. Acei bani au mers în întregime către compania de termoficare. Fiecare leu nu a mers către firme intermediare, nu a mers în conturi private. Fiecare leu din acei 67,8 milioane de lei a mers către Colterm și către căldură. Iar fiecare leu din acei bani care au ajuns la Colterm a fost folosit pentru a cumpăra gaz”, a declarat Ruben Lațcău.
Acesta a afirmat că toate orașele cu sisteme centralizate de încălzire au utilizat aceeași modalitate de efectuare a plăților, invocând prevederile Legii finanțelor publice.
„Toate orașele au făcut plățile la fel, pentru că plăți nu se pot face decât pe facturi. Legea finanțelor publice explică în mod clar cum se pot face plățile, iar Oradea, Arad, Iași, Craiova, Timișoara, București, toate orașele care au companii de termie au plătit în același fel, pentru că nu există altă pârghie legală”, a susținut viceprimarul.
Lațcău a comparat suma primită de la Guvern cu totalul cheltuielilor suportate de municipalitate pentru funcționarea Colterm, afirmând că sprijinul guvernamental a reprezentat aproximativ 5% din banii alocați companiei în ultimii șase ani.
„Din 2020 și până astăzi, municipiul Timișoara a acordat către Colterm aproximativ 1-2 miliarde de lei. Dacă facem un calcul simplu, din costul acestor șase ani, vorbim de aproximativ 5% din totalul banilor care au fost plătiți către Colterm pentru a funcționa căldura. Acesta este ajutorul pe care Guvernul de la București l-a acordat Timișoarei pentru căldură în șase ani, 5% din factura totală”, a declarat acesta.
Viceprimarul a criticat faptul că Timișoara este vizată de verificări, deși, potrivit afirmațiilor sale, alte municipii au procedat în același mod.
„Dar singurul oraș care astăzi este acuzat de foloase necuvenite, pentru că a primit bani de la Guvern pentru căldură, este Timișoara. Aceasta este situația în care operăm în România astăzi. Colaborăm cu instituțiile statului și vom oferi toate informațiile care ne sunt solicitate”, a afirmat Lațcău.
Întrebat despre documentele solicitate de procurori, acesta a precizat că Primăria le va pune la dispoziție și că solicitările de acest fel nu reprezintă o premieră pentru administrație.
„Nu e nici prima dată, nici a doua oară și probabil nici ultima când astfel de documente sunt solicitate. Și e bine că instituțiile statului vor să elucideze orice întrebare care există. Aceste documente vor fi, în mod evident, oferite”, a declarat viceprimarul.
Lațcău a mai spus că nu vede un motiv pentru care ar urma să fie chemat la audieri, dar a precizat că nu poate exclude această posibilitate. Totodată, a pus sub semnul întrebării momentul în care a apărut solicitarea procurorilor, la aproximativ patru ani de la acordarea banilor.
Până în prezent, informațiile publice despre dosar indică solicitarea unor documente privind modul în care au fost gestionate fondurile din perioada 2021-2022. Afirmațiile lui Dominic Fritz și Ruben Lațcău reprezintă pozițiile celor doi în legătură cu această speță. Existența unei anchete nu echivalează cu stabilirea vinovăției persoanelor vizate.
