Dominic Fritz anunță refacerea zonei din fața restaurantului Dinar: ne-a furat un trotuar, acum l-am pus la loc – am refăcut trotuarul după demolarea terasei extinse ilegal

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, a declarat joi, 26 decembrie, că municipalitatea a intervenit în Complexul Studențesc pentru refacerea unui trotuar ocupat ilegal de o terasă aparținând restaurantului Dinar.

Potrivit edilului, terasa fusese extinsă fără drept pe domeniul public, blocând complet trotuarul și obligând pietonii, inclusiv copii, să circule pe carosabil.

Ne-a furat un trotuar, acum l-am pus la loc. Oamenii n-au avut unde să meargă, efectiv au mers pe stradă”, a afirmat Fritz.

Primarul a explicat că demolarea terasei a permis reamenajarea spațiului public și refacerea trotuarului, care poate fi folosit din nou în condiții de siguranță.

Demolăm atunci când spațiul public este ocupat ilegal, ca să-l punem la loc. În cazul ăsta, punem un trotuar pe care acum copiii și alți pietoni pot să meargă în siguranță”, a mai spus edilul.

Intervenția face parte, potrivit Primăriei Timișoara, din acțiunile de eliberare a domeniului public și de asigurare a accesului pietonal în zonele intens circulate ale orașului.

Recomandările noastre