Viceprimarul PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără, a vizitat chiriașii de pe str. Ștefan cel Mare nr. 34, un imobil care aparține municipalități și care va fi reabilitat.
Acesta a declarat că multe din spațiile locative deținute de primărie nu sunt utilizabile.
“Am discutat, ieri, cu familiile care locuiesc pe str. Ștefan cel Mare nr. 34, într-un imobil cu locuințe sociale. Clădirea care aparține Primăriei Timișoara urmează să fie reabilitată, dacă se va obține și finanțare pentru asta. Apăruseră zvonuri și oamenii erau panicați că vor rămâne fără un acoperiș, așa că m-am întâlnit cu ei, însoțit de colegul consilier liberal Simion Mosiu. Contrar a ceea ce știau chiriașii, i-am asigurat că situația lor locativă nu va avea de suferit. Vom găsi cea mai bună soluție pentru cele 30 de persoane chiriașe, pentru a avea alte locuințe atunci când se va trece la execuția lucrărilor. De exemplu, s-ar putea lucra parțial la clădire, pentru a nu fi nevoie de mutarea în grup a tuturor, dar asta după ce se va discuta cu viitorul executant și în funcție și de posibilitățile tehnice. Mărturisesc că situația spațiilor locative care aparțin Primăriei nu este una fericită. Deținem foarte multe spații de acest gen, dar adevărul este că majoritatea nu sunt utilizabile…“, a spus Cosmin Tabără.