Timișoara: autorizațiile de construire vor fi emise online – serviciul este disponibil din 29 aprilie după ce primăria a devenit prima complet digitalizată din țară

Începând cu 29 aprilie 2024, Primăria Municipiului Timișoara deschide un nou capitol pentru digitalizarea instituțiilor publice din România – va prelua cereri și va emite autorizațiile de construire online. Cetățenii și firmele care doresc să construiască în Timișoara vor avea opțiunea să depună pentru autorizația de construire și prin Portalul Unic al Municipiului Timișoara după ce își înregistrează un cont. În prezent, oricine poate deja să depună online pentru un certificat de urbanism și pentru alte acte emise pe pagina de servicii.

Adăugăm un nou serviciu digital, care scutește mult din timpul pierdut de timișoreni cu statul la coadă la ghișeu. Și, în același timp, crește transparența primăriei, pentru că cei care depun online, nu doar dosarele pentru autorizații de construire ci și pentru alte probleme, sunt informați la orice oră de stadiul cererii și de orice completări sau clarificări sunt necesare. Digitalizarea nu înseamnă că închidem ghișeul de la Primărie, ci, dimpotrivă, lucrăm să îmbunătățim serviciile de consultanță și informare pe care le oferă funcționarii primăriei pentru cei care nu se descurcă la fel de bine online” , anunță primarul Dominic Fritz.

Scopul acestei măsuri este să reducă timpul de procesare și eliberare a autorizațiilor de construire. Deoarece procesul va fi posibil și online, persoanele fizice și juridice care depun în acest mod vor putea fi notificate cu privire la stadiul cererii, completări și clarificări cerute de Primăria Timișoara. Toate aceste completări vor putea fi rezolve atât în cadrul platformei online, cât și la sediul Primăriei.

Profesioniștii și firmele de specialitate din domeniul construcțiilor și urbanismului vor putea accesa serviciul de depunere online, aplicând semnătura electronică calificată pe toate documentele solicitate. Planșele vor fi acceptate strict în format PDF vectorial. Primăria Timișoara își ia un angajament ferm pentru digitalizarea procesului de eliberare a autorizației de construire, iar începând cu finalul anului 2024 va prelua documentele necesare doar în format electronic, indiferent dacă sunt transmise fizic sau online.

Cei interesați să se înregistreze pe Portalul Unic al Municipiului Timișoara, o pot face în câțiva pași simpli aici, completând formularul de pe site, sau prin ROeID, sistemul de identitate digitală din România. ROeID este metoda digitală echivalentă cu prezentarea actului de identitate la un ghișeu fizic.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole