Viceprimarul PNL al Timișoarei, Cosmin Tabără, anunță semnarea documentație pentru achiziția serviciilor de întocmire a Expertizei Tehnice a clădirilor și Documentația de Avizarea Lucrărilor de Investiții pentru reabilitarea și dezvoltarea unei bazei sportive pe strada Pictor Theodor Aman (zona Ronaț).
Serviciile achiziționate constituie un prim-pas în realizarea noii baze sportive de rugby, spune viceprimarul Cosmin Tabără.
“Când echipa de rugby a Timișoarei pune sportul de pe Bega pe harta României, toți politicienii ne înghesuim să pozăm cu trofeele lor. Acum, este momentul să construim și să dezvoltăm o bază sportivă în jurul acestei echipe minunate. Gândurile mele se îndreaptă și spre viitor. Concepem această bază sportivă astfel încât să se adreseze atât primei echipe, cât si viitorului, în speță copiilor și juniorilor. Scopul nostru este de a amenaja un nou teren cu tribună, teren de antrenament, vestiare noi pentru copii și pentru seniori și spații care să deservească performanța și să sporească confortul spectatorilor, al părinților în timpul în care își așteaptă copiii de la antrenamente. Dacă cerem performanță, trebuie să asigurăm condiții“, a declarat Cosmin Tabără.