Camera de Conturi, mai cunoscută publicului larg sub denumirea de Curtea de Conturi, a efectuat în anul 2022o serie de verificări privind activitatea mai multor primării din Timiș.
Printre acestea se numără și Primăria Moravița, condusă de primarul PNL Timiș, Răzvan Brăzdău, care se află la primul mandat.
Verificările inspectorilor Camerei de Conturi s-a desfășurat în perioada 20.06.2022 – 29.07.2022.
În urma controlului s-au contata mai multe abateri de la legalitate, financiar-contabile, în sumă de 151 de mii de lei și un prejudiciu creat de 326 de mii de lei.
“Evidența contabilă nu s-a condus și organizat conform Normelor metodologice, a Planului de conturi și instrucțiunilor de aplicare a acestuia, respectiv entitatea nu a înregistrat în contul contabil 208 „Alte imobilizări necorporale” amenajamentul pastoral realizat în anul 2018, în valoare de 151 mii lei. Neactualizarea redevenței în funcție de rata inflației, conform prevederilor din contractele de concesiune. Nestabilirea, neevidențierea și neurmărirea spre încasare a impozitului pe clădirile speciale în conformitate cu prevederile art. 453 lit. b) din Codul fiscal. Neaplicarea sau aplicarea parțială a măsurilor de executare silită, nerespectarea termenelor prevăzute de lege pentru luarea măsurilor în vederea recuperării creanțelor de la contribuabilii cu datorii la bugetul general consolidat – bugetul local. Stabilirea, evidențierea și urmărirea spre încasare a impozitului pe clădiri datorat de 2 agenți economici, estimat de echipa de audit la suma de 65 mii lei, calculat pentru perioada 2017 – 2022“, se arată în Raportul Camerei de Conturi.
Cât privește prejudiciul de 326 de mii de lei acesta a fost creat din cauza faptului că la nivelul primăriei au fost acordate salarii în mod nelegal timp de aproape 4 ani, adică până la data controlului Camerei de Conturi.
“Efectuarea de plăți nelegale din bugetul local reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit în perioada decembrie 2018 – iunie 2022“, au constatat inspectorii care au stabilit ca măsură pentru conducerea primăriei “stabilirea întinderii reale a prejudiciului și recuperarea integrală a acestuia, reprezentând drepturi salariale acordate necuvenit în perioada decembrie 2018 – iunie 2022“.
Opinia exprimată de reprezentanții Camerei de Conturi a fost una “contrară, deoarece valoarea cumulată a erorilor de la legalitate și regularitate identificate s-a situat peste nivelul pragului de semnificație“.
“Înregistrarea direct pe cheltuieli a materialelor de construcții, fără documente justificative, respectiv un deviz aferent lucrărilor executate în regie proprie, care să cuprindă cantitatea și valoarea utilizată. Nu s-au constituit și reținut garanțiile materiale/bănești persoanelor care îndeplinesc calitatea de gestionar, în cuantumul prevăzut de legislația în vigoare. Neidentificarea riscurilor de denaturare semnificativă a imobilizărilor corporale de natura terenurilor, la care este supusă entitatea, a recunoașterii și observării mijloacelor de diminuare a patrimoniului acesteia, respectiv neidentificarea persoanelor care și-au înstrăinat dreptul la reconstituirea proprietății în baza legilor fondului funciar. Nu s-au întreprins demersuri în vederea identificării moștenirilor vacante care revin comunei. Nu s-a întocmit și ținut la zi registrul agricol, sursă importantă de date privind contribuabilii și totodată obiectele acestora, impozabile sau taxabile, după caz, inclusiv obligația de interconectare a Registrului agricol al entității cu Registrul agricol național (RAN). Nu au fost înregistrate în evidențele cadastrale și de publicitate imobiliară toate elementele patrimoniale“, au mai descoperit inspectorii Camerei de Conturi.