PNL Timiș, un nou eșec – incompetență și scandal la împărțirea banilor către primării din Fondul de Rezervă al Guvernului – municipiul Lugoj a primit de 8 ori mai puțin decât comuna Voiteg – Consiliul Județean lăsat pe dinafară

Vineri, 21 octombrie 2022, primarul PNL al comunei Tomești, Costel Medelan, acuza o nouă lipsă de transparență în repartiția banilor către primăriile din județ.

Buletin de Timișoara a atras atenția opiniei publice în repetate rânduri privind lipsa de transparență a administrației conduse de șeful PNL Timiș, Alin Nica.

Din punctul meu de vedere PNL nu există în Timiș la partea de deconcentrate, s-a pierdut tot ce s-a putut pierde, au mai supraviețuit câțiva directori pe care poți să îi numeri pe degetele de la o mână. Nemulțumiri sunt multe. Una este acum, recentă, privind netransparența alocărilor de bani din Fondul de Rezervă, care nu a fost transparent pentru că am vrea să știm și noi care au fost criteriile“, a mai precizat primarul PNL Timiș, Costel Medelean, așa cum puteți citi pe larg AICI.

Fondurile la care făcea referire primarul Costel Medelan au fost deja aprobate de către Guvern.

Conform unui document intrat astăzi, 26 octombrie,  în posesia Buletin de Timișoara repartiția banilor s-a făcut ca “sume alocate unor unități administrativ-teritoriale pentru plata unor cheltuieli curente și de capital“.

Din document-anexă reiese că au primit bani 97 de primării din 99, cele care au rămas pe lângă fiind municipiul Timișoara și comuna Dumbrăvița, ambele de la USR.

Municipiul Lugoj (PNL) a primit 100 de mii de lei în timp ce comuna Voiteg (PNL), a primit 800 de mii de lei.

La fel se întâmplă și în cazul orașului Deta (PNL) care a primit 105 mii de lei în condițiile în care comuna Știuca (PNL) a primit 192 de mii de lei.

Coincidență sau nu, conducătorii celor două orașe – Lugoj și Deta – se află în opoziție cu conducerea actuală a PNL Timiș.

Marile câștigătoare, în afară de Primăria Voiteg, ale repartițiilor au fost primăriile PSD.

Spre exemplu, Primăria PSD Recaș a primit 550 de mii de lei, Primăria PSD Beba Veche a primit 450 de mii de lei, Primăria PSD Criciova a primit 450 de mii de lei sau Primăria PSD Fârdea a primit 450 de mii de lei.

Mai grav este eșecul actului șef al CJ și PNL Timiș, Alin Nica, deoarece Consiliul Județean Timiș nu a primit niciun ban, fapt scos la iveală chiar astăzi într-o ședință de Consiliu Județean, în care fostul șef al administrației județene, Călin Dobra, l-a întrebat pe directorul economic al CJ Timiș, Marcel Marcu, dacă în țară au fost Consilii care au primit fonduri, iar răspunsul a fost că au primit 7/8 CJ-uri sume între 1 și 4 milioane de lei.

Conform anexei, au primit bani Consiliul Județean Arad – 1 milion de lei; Consiliul Județean Botoșani – 4 milioane de lei; Consiliul Județean Covasna – 2,5 milioane de lei; Consiliul Județean Giurgiu – 1,8 milioane de lei; Consiliul Județean Harghita – 2,5 milioane de lei; Consiliul Județean Mureș – 230 de mii de lei; Consiliul Județean Sălaj – 1 milion de lei; Consiliul Județean Satu Mare – 1,2 milioane de lei; Consiliul Județean Sibiu – 2 milioane de lei.

Mai jos se pot consulta toate sumele.

Timișoara: pastorul reformat Tokes Laszlo va contesta la CEDO retragere a Ordinului Naţional “Steaua României“ – distincția a fost retrasă după ce i-ar fi cerut premierului Ungariei, Viktor Orban, să construiască un “sistem de cooperare naţională“, astfel încât să ofere “protectorat“ Transilvaniei

Fostul europarlamentar Tokes Laszlo a semnat, joi, la cabinetul de avocatură al lui Kincses Elod din Târgu Mureş, sesizarea care urmează să fie înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului…

Recomandările noastre

Cele mai citite articole