Muzeul Satului Bănățean are un nou director. CJ Timiș mulțumește ca fotbaliștilor fostului director, dar îl și atacă pe la spate

Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Timiș, are, începând de astăzi, manager interimar, în persoana conf. dr. Dorel Micle, cadru didactic universitar și cercetător la Universitatea de Vest din Timișoara, director al Centrului de cercetări interdisciplinare al patrimoniului arheologic mobil și imobil „ArheoTim” din cadrul aceleiași unități de învățământ superior.

Numirea sa pe poziția de manager interimar vine în urma demisiei dlui Dănuț Radosav. Dorel Micle va ocupa această funcție pe o perioadă de 120 de zile.

Într-un mesaj adresat fostului director, Dan Radosav, CJ Timiș îi mulțumește acestuia precum cluburile de fotbal care se despart de vedetele lor, dar lansează și un atac la adresa sa.

Consiliul Județean Timiș mulțumește dlui Radosav pentru activitatea sa la conducerea Muzeului, având încredere că noul manager va continua proiectele începute și va identifica cele mai potrivite soluții în realizarea obiectivelor instituției culturale. Dorința administrației județene este ca Muzeul Satului Bănățean, loc încărcat de tradiție, cu un patrimoniu deosebit, să trezească un interes tot mai mare pentru publicul larg, prin deschiderea către comunitate, cu acțiuni culturale atractive și evenimente pentru orice vârstă“, se arată într-un comunicat al administrației județene PNL-iste, care arată astfel și ce i s-a reproșat fostului director.

Dan Radosav, care a demisionat săptămâna trecută din funcție, a fost numit director la Muzeul Satului Bănățean în primăvara anului 2014, anterior fiind consilier personal al președintelui CJ Timiș de la acea dată, Titu Bojin.

Munca mea de de slujbaș al Muzeului Satului Bănățean Timișoara s-a încheiat astăzi. În cei opt ani petrecuți împreună, am avut satisfacții nenumărate. Spun asta pentru că acum voi vorbi doar despre frumos. Nu am pretenția unei estetici reușite a frumosului, dar sigur nu voi promova o estetică ironică a urâtului. Nenumăratele satisfacții nu ar fi fost posibile fără implicarea și sprijinul oamenilor. A oamenilor vii, cu suflete curate și cu dragoste nemăsurată și nemăsurabilă față de semenii lor și față de ceea ce reprezintă o instituție de cultură, în speță un muzeu. Pentru că am avut norocul să am alături mulți asemenea oameni, simt nevoia să le și mulțumesc. Așa că, încep cu cei mai apropiați, colegii mei, cărora țin să le mulțumesc din suflet pentru felul în care am colaborat în această perioadă, grație cărora Muzeul Satului Bănățean Timișoara a ieșit de multă vreme în lume și nu oricum, ci la superlativ. Apoi, le mulțumesc ziariștilor care au promovat mereu muzeul nostru. Le mai mulțumesc tuturor colaboratorilor și partenerilor muzeului. Nu în ultimul rând, le mulțumesc celor care ne-au vizitat, ne-au lăudat sau criticat. Viață lungă, Muzeule al Satului Bănățean! Colegilor mei (de mâine, foștilor mei colegi), succes în tot ceea ce întreprind de acum înainte! E nevoie acută de voi, dragilor, pentru a duce mai departe ceea ce cu sudoare și, de multe ori, cu mare greutate înaintașii noștri au realizat și ne-au transmis. Și închei, parafrazându-l pe părintele Necula: „Fiți semenilor voștri tot ceea ce ei nu au!”, a scris Radosav pe pagina sa de Facebook.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole