Mitropolitul Ioan al Banatului, îndemn pentru elevi la început de an școlar: instituția școlii este un loc sacru în istoria noastră – Biserica se ocupă de mântuirea omului, iar școala, de instruirea lui

Mitropolitul Ioan al Banatului a transmis elevilor un îndemn pastoral la început de an școlar.

Cu harul și binecuvântarea Părintelui ceresc, începem cu inimile pline de speranță noul an școlar 2023-2024, un an ce ne oferă o oportunitate minunată de a continua călătoria noastră pe cărarea cunoașterii, a învățării și a științei.

Instituția școlii, având rădăcinile înfipte adânc în istoria noastră, este un loc sacru, în care primim de veacuri ,,învățătura cea bună și folositoare”, adevăratele valori ale culturii și principiile sănătoase ale educației. Biserica și școala se completează, de altfel, reciproc, pentru că au amândouă în vedere omul: Biserica se ocupă de mântuirea omului, iar școala, de instruirea lui.

La începutul acestui an școlar, ne stăruie încă în minte și în suflet manifestările pline de bucurie și de entuziasm, desfășurate în cadrul Întâlnirii Internaționale a Tineretului Ortodox, organizate la Timișoara, în perioada 31 august-3 septembrie.  Tema întâlnirii, ,,Voi sunteți prietenii Mei” (Ioan 15,14),  a reunit sub semnul prieteniei mii de tineri din toate colțurile țării, dar și de peste hotare, care au participat la o școală adevărată de istorie, de cultură, de spiritualitate și de credință creștin-ortodoxă, s-au rugat și au cântat împreună, împărtășindu-și experiențele de viață din țările și din Bisericile lor.

Prin participarea la această manifestare de mare amploare, tinerii au evidențiat importanța Evangheliei Domnului nostru Iisus Hristos, Care prin Biserica Sa dăruiește echilibru și forță morală sufletului omenesc, școlii și științei.

La început de an școlar ne amintim de cunoscuta prietenie dintre Sfinții Vasile cel Mare și Grigorie Dialogul. Acești doi mari dascăli și ierarhi ai Bisericii noastre s-au format în cele mai înalte școli ale epocii în care au viețuit și în tinerețe cunoșteau doar două drumuri: drumul școlii și drumul Bisericii. Aceste două drumuri ne dorim să le urmeze și tinerii noștri, pentru a se forma, atât din punct de vedere intelectual, cât și din punct de vedere duhovnicesc.

Prin urmare, profesorii, învățătorii și educatorii, sunteți chemați să îndreptați pașii copiilor și ai tinerilor pe calea adevărului, a binelui, cinstei, corectitudinii și cunoașterii.  Vă îndemnăm, așadar, dragi dascăli să sădiți în sufletul și în mintea elevilor dragostea față de studiu, de știință, artă, cultură și față de adevăratele valori ale spiritualității noastre românești.

Dragi elevi, când pășiți în sălile de clasă, amintiți-vă cuvintele Sfântului Apostol Pavel din epistola sa către Timotei: ,,Fugiți de poftele tinereților și urmați dreptatea, credința, dragostea, pacea…” (II Timotei 2,22). Străduiți-vă, de asemenea, să acumulați cât mai multe cunoștințe și să vă împodobiți viața cu virtuțile dreptății, credinței și iubirii pentru ceilalți.

Părinți iubiți, voi sunteți pilonii esențiali ai educației copiilor voștri. În aceste zile îi încredințați însă în brațele dascălilor, pe care aveți datoria de a-i sprijini pe parcursul anului școlar. Numai conlucrând îndeaproape cu educatorii, contribuiți la formarea intelectuală și morală a copiilor.

Pe preoții parohi vă îndemn și în acest an  să-i ajutați pe copiii care provin din familii nevoiașe, oferindu-le îmbrăcăminte, ghiozdane și rechizite. Acolo unde cerințele depășesc posibilitățile financiare ale parohiei, preoții vor solicita sprijinul Centrului eparhial, astfel încât niciun copil să nu meargă la școală fără cele necesare studiului.

Preoții eparhiei noastre sunt îndatorați să ia legătura cu conducerea școlii din parohia în care funcționează, pentru a oficia îndătinata slujbă de începere a anului școlar și de a binecuvânta sălile de clasă. De asemenea, Duminică, 10 septembrie, la Sfânta Liturghie, în toate bisericile eparhiei noastre vor fi înălțate rugăciuni pentru profesori, învățători, educatori, elevi, părinți și pentru toți ostenitorii din școli,  potrivit rânduielilor liturgice ale Bisericii noastre.

La începutul acestui nou an școlar, rugăm pe milostivul Dumnezeu să reverse harul și darurile Sale cele bogate peste Biserica Sa cea sfântă și peste școala românească, să ne dăruiască sănătate, putere, înțelepciune, pace în țară și în lume“.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole