Mediocritatea de la CJ Timiș își spune cuvântul. Nici pentru 2022 Alin Nica nu are nicio idee de anvergură, ci se bazează tot pe proiectele lui PSDobra

Consiliul Județean Timiș și-a prezentat astăzi bugetul pe anul 2022.

Administrația județeană va avea un buget de 736 de milioane de lei, din care 584 de milioane de lei sunt venituri prevăzute din anul în curs și 152 de milioane de lei reprezintă excedentul de anul trecut. Cu alte cuvinte, CJ Timiș, deși a avut acești bani, nu a reușit să-i cheltuiască, ceea ce arată incapacitatea administrativă a noii administrații liberale.

La capitolul proiecte putem constatata că administrația Alin Nica, cercetat de ANI pentru conflict de interese, continuă să fie într-o pană de idei și inițiative proprii de anvergură și se bazează tot pe proiectele moștenite de la fosta administrație PSDobra.  

Spre exemplu, în tabelele de mai jos, prezentate astăzi chiar de administrația Alin Nica, redacția noastră a punctat cu roșu proiectele care se aflau deja în implementare la data alegerilor locale din 2020.

În schimb, Alin Nica și-a bugetat o intersecție în satul său de baștină, Dudeștii Noi, a cărei execuție ar trebui să înceapă în acest an, sub deviza, cine împarte, parte își face.

Incompetența administrației Alin Nica a fost scoasă la suprafață recent de Raul Olajos, liderul grupului consilierilor USR din CJ Timiș, care în luna octombrie a anului trecut, atrăgea atenția asupra faptului că administrația județeană avea la momentul respectiv o execuție bugetară la nivelul investițiilor de doar 22%.

Reamintim că nu mai departe de ieri, 20 ianuarie, CJ Timiș anunța rezilierea contractului cu executantul pentru proiectul de lărgire la patru benzi a drumului județean spre A1, prin Dumbrăvița, care a atras indignarea fostului președinte al CJ Timiș, Călin Dobra, inițiatorul acestui proiect.

Bugetul pentru anul 2022 al CJ Timiș ar urma să fie votat de consilierii județeni în prima parte a lunii februarie.  

Recomandările noastre

Cele mai citite articole