Consilierul local USR, Aida Szilagyi: 30 de mii de tone de deșeuri sunt depozitate în Timișoara doar pe terenurile publice

Consiliul Local Timișoara a adoptat noul Regulament privind gestionarea deșeurilor din construcţii şi demolări.

Inițiativa aparține consilierul local USR, Aida Szilagyi, și definește noul cadru pentru gestionarea mai bună și controlul DCD-urilor.

Alesul local spune că o asemenea modificare era absolut necesară.

“Am urmărit acest fenomen în ultimul an și am evaluat că există peste 15 locații numai pe terenurile publice ale municipiului Timișoara în care sunt depozitate aproximativ 30.000 de tone de deșeuri, la care se adaugă 25.000 de tone de beton concasat și 30.000 de tone de pământ cu pietre depozitate la SDM, și altele de care probabil nu știm. Ne bucurăm că, în cele din urmă, vom respira un aer mai curat în Timișoara în ciuda piedicilor care ne-au fost puse și sperăm ca acesta să fie un exemplu de bune practici și pentru alte administrații”, a declarat Aida Szilagyi.

Consiliul Local Timișoara a aprobat și proiectul „Șantiere curate” inițiat de consilierii USR Răzvan Negrișanu și Rodica Militaru care stabilește un set de măsuri pentru beneficiarii Autorizațiilor de Construire / Desființare care desfășoară activități de construcții.

Aceste măsuri presupun reducerea prafului și a emisiilor generate de șantierele din oraș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole