Extinderea de 4 benzi de la Moșnița Nouă se blochează în Centura Timișoara Sud

Consiliul Județean Timiș a ratat primul termen de finalizare a extinderii la 4 benzi a drumului Timișoara – Moșnița Nouă, dar și-a propus închiderea șantierului în 15 octombrie. Lucrarea începută vara trecută avea termen de execuție de 9 luni.

Conform unui comunicat de presă al CJ Timiș, de astăzi, neasumat de vreo persoană fizică din conducerea instituției, există mari probleme la intersecția drumului cu Centura Timișoara Sud.

“Consiliul Județean atrage atenția asupra unei potențiale situații problematice pe traseul drumului extins la patru benzi, mai exact, lipsa sensului giratoriu la intersecția șoselei cu viitoarea centură de sud a Timișoarei. Realizarea acestuia se află în sarcina constructorului care se ocupă de varianta de ocolire a municipiului. CJ Timiș a transmis o informare către acesta, pentru a urgenta amenajarea intersecției, altfel, traficul riscă să fie îngreunat, pe două benzi, pe suprafața viitorului sens giratoriu, chiar și după ce Consiliul își va finaliza investiția. În intersecția respectivă, pe traseul Centurii, se va construi și un pasaj peste DJ 592 și sensul giratoriu în cauză, cu bretele de acces, însă doar eventuala lipsă a girației poate crea dificultăți în traficul de pe drumul județean”, transmite CJ Timiș.

Stadiul lucrărilor de lărgire

“Se realizează ultimele lucrări majore pe șantierul de extindere la 4 benzi a DJ 592, Timișoara – Moșnița Nouă. În următoarea lună, până pe 1 octombrie, se va interveni la unul dintre podețe, pe benzile de interior. În acest context, instituția atenționează conducătorii auto că restricțiile din zonă ar putea genera dificultăți în trafic, circulația desfășurându-se doar pe benzile exterioare. Diversele actualizări care au trebuit aduse proiectului tehnic, simultan cu desfășurarea lucrărilor, au întârziat planurile Consiliului Județean de a închide șantierul în această vară. Termenul de finalizare a investiției este acum 15 octombrie. Trebuie menționat că în primele două săptămâni ale lui octombrie este programată doar realizarea de marcaje rutiere și alte finisaje specifice”, mai precizează CJ Timiș.

Recomandările noastre

Cele mai citite articole